Miercuri 18 Decembrie

Posibile amenzi pentru lanțurile de distribuție a carburanților care au crescut prețurile fără un motiv economic. Consiliul Concurenței investighează


Consiliul Concurenței din România a anunțat joi, 10 martie, că monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care prețurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Miercuri, 9 martie, s-au format cozi imense de mașini în mai multe orașe din țară, șoferii fiind speriați de o posibilă scumpire a carburanților. 

Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preturile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de preţuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancţionate de legislaţia în domeniu”, anunţă autoritatea de concurenţă, conform News.ro.

Un singur lanț de distribuție a carburanților a reușit să sperie populația

Creșteri foarte mari ale prețurilor carburanților s-au înregistrat la benzinăriile unui singur lanț de distribuție, Distribuitor MOL, conform datelor afișate de aplicația publică Monitorul Prețurilor. Acest lucru poate fi explicat de faptul că Ungaria (țara de unde provine distribuitorul MOL) prețurile carburanților sunt plafonate, ceea ce a condus la o lipsă notabilă. 

Este o situaţie internaţională dificilă şi volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situaţie, deoarece o eventuală creştere nejustificată a preţurilor poate conduce la sancţiuni”, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Vor începe controale ample la stațiile de alimentare cu carburant

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru declarând că „Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”.

Reprezentanţii Guvernului au anunţat miercuri, 9 martie, că nu sunt probleme cu stocurile de carburanţi

Autoritatea de concurenţă a aplicat mai multe sancţiuni pe piata carburanţilor. Astfel, șase companii de distribuţie a carburanţilor (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL şi Lukoil Romania SRL) au fost amendate cu 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, sancţiune confirmată de instanţă în 2016.

De asemenea, trei companii din domeniul comercializării angro de carburanţi (SC Tinmar Ind SA Bucureşti, SC Planoil SRL Bucureşti, SC Planoil Industries SRL Bucureşti) au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 16.907.202 lei (aproximativ 3,7 milioane euro) pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, relatează News.ro


Comentarii Facebook