Duminica 22 Decembrie

Prețul astronomic cu care se vinde un kilogram de miel, înainte de Paşte. Clienţii sunt dezamăgiți


Masa tradițională pentru Sărbătorile Pascale din acest an aduce costuri greu de suportat pentru buzunarul omului de rând. De la carne la verdeţuri, toate s-au scumpit. Iată cât am putea plăti pentru bunătăţile de pe masa de Paşte.

Un kilogram de carne cu os, de pui sau de miel, 3 legături de ceapă verde, 2 de usturoi, o conservă de roşii în suc propriu şi verdeaţă. Mărar şi pătrunjel", spune un bucătar. Sunt ingredientele necesare unui preparat tradiţional, nelipsit de pe mesele de Paşti. 

Facem lista pentru 6 porţii de stufat, ca să nu cumpărăm mai mult decât e necesar şi mergem apoi să târguim. Cel puţin 40 de lei costă kilogramul de miel, mai scump cu aproape 20% faţă de anul trecut. Comercianţii se aşteaptă să cumpere mai scump de la ferme, pe măsură ce sărbătorile se apropie. Aşa că socoteala din târg le taie oamenilor pofta de mâncare.

Cu preţuri care oscilează chiar şi de la o zi la alta, în faţa raftului, oamenii sunt puşi în faţa unei alegeri dificile. Mulţi dintre ei taie de pe lista de cumpărături. Alţii cumpără cantităţi mai mici.

Comercianţii se plâng şi ei de vânzări. Când clienţii se uită mai ales la preţ, profitul se subţiază: „Porţionăm, tăiem mai puţin. În funcţie de bani, ce bani au", spune un comerciant.

La final de târguială, tragem linie și facem calculele. 15 lei verdeţurile, 40 de lei kilogramul de carne şi 5 lei conserva de roşii. Dacă vrem să desăvârşim gustul preparatului, adăugăm şi un pahar cu vin roşu. În total: cel puţin 50 de lei pentru un singur fel de mâncare. Pe masa de Paşte vom mai avea de pus însă şi ouă, pâine, cozonaci, şi acestea sunt mai scumpe decât anul trecut cu 20 - 30%, scrie Observator

Comentarii Facebook