Duminica 22 Decembrie

Prețul gazelor crește de la 1 octombrie


Gazul se va scumpi, începând cu 1 octombrie,cu 1% pentru populaţie şi cu 2% pentru firme, procent mai mic decât cel stabilit prin calendarul de liberalizare asumat faţă de FMI, pentru că România a reuşit să înmagazineze în depozite mai multe gaze produse intern, la un preț de două ori mai mic decât al celor importate.

Guvernul și-a făcut angajamentul de a renunța la prețurile reglementate la electricitate şi gaze către FMI, până în 2018.

Potrivit acestui calendar, consumatorii vor cumpăra anual, energie şi gaze de pe piaţa liberă, în mai multe tranșe.

"În depozite, 95% din gaz este din intern, faţă de alţi ani când procentul era de doar 25%. Din acest motiv ANRE nu va creşte mult preţurile finale. La 1 octombrie trebuia, conform calendarului de liberalizare, să creştem preţul cu 3% pentru industrie şi cu 2% pentru casnici. Dar, pentru că avem gaze interne stocate, creşterea va fi de 2% pentru industrie şi de 1% pentru casnici", a declarat preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, la conferinţa Mediafax Talks about Energy.

Acesta a precizat că la 1 ianuarie 2014 "probabil va fi fel".

Comentarii Facebook