Duminica 22 Decembrie

Preţul petrolului a atins cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni. Ce prețuri au carburanții la pompă în Cluj-Napoca


Preţul petrolului a atins cel mai redus nivel din ultimele două săptămâni, luni s-a înregistrat o scădere cu aproximativ 6%. Motivul ar fi îngrijorările tot mai mari cu privire la perspectiva cererii globale de energie, ca urmare a restricţiilor prelungite legate de epidemia de Covid-19 în Shanghai şi a potenţialelor creşteri ale dobânzilor din SUA, transmite Reuters.

Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 6,17 dolari, sau cu 5,8%, până la 100,48 dolari pe baril, până la ora 15:12 GMT (18:12 ora României). Preţul ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 5,91 dolari, sau cu 5,8%, la 96,16 dolari pe baril, scrie observatornews.ro. 

Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 7.64 şi 9.18 lei/l. Pentru a avea informația corectă, șoferii pot verifica prețurile la benzină și motorină, practicate de stațiile de carburanți din țară, astăzi, 26 aprilie, pe Monitorul Preţurilor, online. Pe Monitorul Preţurilor șoferii pot selecta locația și pot vedea în timp real prețurile, în funcție de locația în care se află.

Prețurile carburanților în Cluj-Napoca, 26 aprilie 2022

MOL: benzină standard - 7.76 lei/l, benzină premium - 8.41-8.42 lei/l, motorină standard - 8.63 lei/l, motorină premium - 9.12 lei/l

SOCAR: benzină standard - 7.69 lei/l, benzină premium - 8.29 lei/l, motorină standard -  8.59/l, motorină premium - 8.99 lei/l.

Până la ora publicării acestui articol, PETROM, OMV şi LUKOIL nu au actualizat prețurile la carburanți. 

Comentarii Facebook