Duminica 22 Decembrie

Primarul Emil Boc, șocat și MIRAT că instanța a dispus plata a 23 de milioane de euro pentru terenul din Zorilor


Emil Boc e foc și pară pe funcționarii statului român care au stabilit valoarea de expropriere a terenului de pe strada Observatorului, unde Primăria vrea să facă un parc.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a stabilit joi, 3 noiembrie, că terenul are de fapt o valoare de piață de 23 de milioane de euro și nu de 2,1 milioane de euro cât a plătit Primăria Cluj-Napoca.

Eu am o problemă cu funcționarea statului român. Cum este posibil ca aceiași agenți ai statului român, care se ocupă de exproprieri, să dea valori atât de diferite. Experți ai statului român au fost cei care au stabilit valoarea exproprierii, cu care Primăria a pornit mai departe, aceiași experți ai statului român stabilesc o valoare de 10 ori mai mare, printr-o instanță de judecată. Bun, e prima instanță. Mergem la calea de atac, avem încredere în justiție, dar nu înseamnă că nu ne punem niște semne de întrebare și le vom pune autorităților statului. Este în interes public, cartierul Zorilor este singurul care nu are un parc. Nimeni nu credea că se va face acest parc, uite că se face și vom merge mai departe”, a declarat primarul Emil Boc, care uită să spun că statul face exproprierile după o grilă de prețuri care nu are nicio legătură cu prețurile de piață. 

Sile Pușcaș despăgubit cu 113.801.371 lei (23 milioane de euro) pentru terenul expropriat de Boc în Zorilor

În realitate, orice autoritate care face exproprieri este conștientă că suma oferită nu este cea de pe piața liberă, dar merge mai departe cu operațiunea, iar dacă proprietarul este nemulțumit poate deschide proces în care experții stabilesc valoarea reală pe baza unor contracte de vânzare cumpărare din zona respectivă.

În cazul din Zorilor, Primăria a achitat pentru teren 175 de euro pe metru pătrat, în timp ce valoarea pe piață este de 2000 de euro pe metru pătrat, lucru acceptat de Tribunalul Bistrița-Năsăud. 

Sentința nu este definitivă.

Comentarii Facebook