Propunere interesantă. Metroul Clujului să meargă până în Gilău, unde este o zonă mare de dezvoltare
Chiar dacă primarul Emil Boc a propus ca metroul Clujului să pornească din Florești, primarul comunei, Horia Șulea, insistă ca metroul să meargă până în Gilău, pentru că este o zonă de dezvoltare.
”Proiectul trenului metropolitan, de suprafață și subteran-metrou, nu este câtuși de puțin unul utopic sau în stadiu de idee, ori strict pentru viitoarele generații. Până în luna septembrie 2020 se va prezenta Documentația de Licitație pentru proiectare și execuție, adică întregul pachet de PUZ-uri, SF-uri, Avize, inclusiv Acorduri de Mediu, pe un coridor deja stabilit!
Proiectul are două componente: metroul Florești – Cluj Napoca Est (cu traseu subteran ână la podul IRA) și trenul metropolitan (pe infrastructura existentă a CFR).
Legat de Florești, propunerea a fost ca metroul să pornească din zona străzii Eroilor. Eu însă marșez pe un capăt de linie mult mai spre Vest, cât mai aproape de Nodul de Autostradă de la Gilău. Floreștiul are peste 2500 de agenți economici, undeva la 15.000 de angajați, iar zona de Vest este una în dezvoltare atât urbană cât și industrială, de industrie ușoară, nepoluantă. Polul de dezvoltare al ZMC este indiscutabil spre Vest. De asemenea, nu văd un capăt de linie în zona Eroilor, ci o stație acolo, întrucât capătul de linie presupune un depou, un parking, o zonă de revizie și o zonă liberă pentru o viitoare dezvoltare-extindere. O variantă de lucru ar fi metrou subteran până în zona Eroilor, iar de acolo, paralel cu DN metrou de suprafață până spre Vestul comunei, spre zona de industrie nepoluantă adiacentă Nodului de autostradă.
Este indiscutabil nevoie de o conexiune cu viitorul Spital Regional de Urgență”, a declarat primarul Floreștiului, Horia Șulea.
Stațiile trebuie să fie cât mai aproape de locuințe. ”Pentru ca metroul să fie extrem de atractiv populației, este nevoie ca stațiile să fie în imediata proximitate a locuințelor, a blocurilor. De asemenea, avem nevoie de un sistem suprateran (autobuze) de alimentare a stațiilor / a metroului.
Consider optim un traseu subteran până în zona Eroilor, iar de acolo un traseu suprateran spre Vest, paralel cu DN, spre Nodul de autostrada”, a mai precizat Horia Șulea.
Cât privește coridorul, o opțiune poate fi aliniamentul DN, cu sistem suprateran de deservire a stațiilor, astfel ”fiind rezolvată atât zona urbană Sud, cât și zona urbană Nord a Floreștiului. O altă variantă de lucru ar fi un traseu Est – SRU – Eroilor direct pe zona de Sud, în zona blocurilor. O mare provocare tehnică…
Discuțiile continuă, Important este că proiectul merge mai departe, în pași alerți. Da, METROUL se face ! Acum, nu peste 10-15 ani! Repet, până în luna septembrie 2020 trebuie finalizată întreaga Documentație de Licitație pentru proiectare și execuție !”, a încheiat primarul Floreștiului.
53 Comentarii
ce sa faca in Florești?:)) metrou?
Prima data sa faca drumurile , la cate gropi sunt prin floresti tot la 2-3 lunii mergi sa iti schimbe un rulment , alea alea. Ca pe altii nu ii intereseaza , cand vrei sa faci o sesizare iti ureza sanatate :))
Problema Clujului și împrejurimi e că nu avem spațiu la suprafață.Cea mai bună soluție metrou fie subteran sau unde e posibil la suprafață.Sfatul meu URGENT.
Vă dați seama, deja fac extinderi pentru ceva ce nici nu există! Penibil
@Paul: Si daca totusi Boc face metrou, tu iti tai p.ula?
@Sile: Am zis eu că nu face? Luam și eu la perpulis pe Răchițilian
Cea mai buna varianta ar fi ca metroul sa porneasca din Constanta prin Bucuresti si Brasov, apoi la Cluj cu statii langa aeroport, in centru si la Vivo, pe urma prin Oradea spre Viena.
Asa s-ar rezolva simplu problemele de trafic, sa nu mai asteptam zeci de ani dupa strazi si autostrazi. Mergem cu metroul ca Boc il face in 2-3 luni.
@ :
Cat de Imbecilizati si de Prosti puteti fi...
LASATI TUNELUL SI LUCRATI LA SUPRAFATA !!!!
Dacă se face metrou,
Ar fi bine sa pornească de la Gilău din zona autostrăzii A3 unde sa fie o parcare mare. Astfel s-ar rezolva mult problema traficului. Aici pot venii toți din zona Huedin și cei care vin de pe A 3
In Vestul Europei așa sunt făcute.
Vin oamenii cu mașina, o lasă în parcare, pleacă cu metroul. Dacă nu are unde parca, v-a… Citeste mai departe
Greu de crezut ca proiectul va avansa spre lucrare. De vreo 5 ani avem doar studiu, acum încă 5 ani se vor lupta cu proiectarea, apoi își vor da seama ca în Cuj nu e viabil.
Ahahha
Inca nu vad articol cu incidentul de acum trei zile de pe scarile primariei, cand Boc a fost atacat cu mere padurete in contextul Covid de catre o batranica pensionara!... Erau aproape zece martori la fata locului
ce atata vorbaraie, bagati pana la huedin!!!
@razvan: Plateste ma_ ta pan' la Huedin ??
@cristi: binenteles!!!
Trebuie sa marturisim ca noi il iubim foarte mult pe postacul Sile de pe Hossu, omul macar se straduieste de fiecare data, se tot chinuie sa isi puna alta fustita si chilotei curati si incearca sa iasa iar la postat "incognito", si noi iar punem piciorul pe gatul lui, ca pe soparla... Mortal! :)))))))))))))))
@Motilor 1-3: Parazitilor infectiosi si lumpeni, hraniti cu ura si linguseli, incompetenta si faradelege, veti da cu subsemnatul fiecare, despre bani, bonuri , despre cine va dadea subiectul zilei, ce sa postati, cum sa dati copy paste, unde sa asezati postarea copiata. Curatenia chimica si deratizare- dezinfectie, da, da, acolo in subsolul MORTLOR… Citeste mai departe
@Slie: Chilotei curati? Ai iesit iar pe bulevard la produs? :))))))))))))))))))
@Slie: Te-ai rupt de fiecare data cand l-ai atacat pe Boc. De fiecare data cand il ataci, te rupi. Boc ii mult prea greu pentru unul ca tine. De 10 ani nu i-ai clintit nici macar un fir de par din cap, pentru ca asta-i diferenta dintre el si tine.
Se vede de la o posta
ca au data navala pe aici postacii pro Alexa 1% ..
Cea mai mare rusine a orasului de n'spe stele , smarto-galactic si ciber academic, Asa se trecea pe acolo si acu' 100 de ani, doar locomotiverle scoteau fum si aburi iar vehiculele erau cu tractiune balegoasa. Ce s-a schimbat? De ani intregi se promite, ultima baclava mincinoasa e ca de fapt CFR va face ceva acolo odata cu inlocuirea, electrificarea,… Citeste mai departe
Dar la mina de sare de la Portelanu, cand se incepe exploatarea . Ca asteapta mineralierele in portul Cora si Oser2 sa transporte sarea spre Rotterdam? Pe strada smart Piuaru, va trece autobuzul fara sofer sau la capat spre Fabricii de zahar TGV-ul? Iar dupa colt spre Ialomtei unde s-a sapat, va fi statia metrou? Oare in decembrie te mai alege lumea?
Dragii mei, astia nu-s prosti, poate ia luat valul si se cred Dumnezei stapani pe niste orase/comune, dar au simtul ORL, "sa-i auda timpanului ce-i place". Si iaca-șa, cu niste parculete cu bunicuti fericiti si nepotei pe aparatele colorate, IT-sti veniti din noroaiele moldave si holoangheri de Kaufland din sate si catune neelectrificate, pentru care… Citeste mai departe
clujfaraboc@email.com! Ne unim?
@Ina: Este deja al 3lea mail ca il trimit. Ai primit ceva ?
@cristi: Se primeste tot! Curand ajungem la 9000!
Pentru pitiBoc responsabilitatea zace întotdeauna cu altcineva - el săracu' ar face, dar nu poate! Eu zic că nici nu vrea și nici nu poate. Poate ca amânarea alegerilor până la toamnă să scoată la iveală un candidat serios, în locul mizeriei USR-iste.
Incompetentule, tu nu esti in stare sa ai o singura strada cu canalele la nivel, si mai vorbesti de metrou? Cum te uiti in ochii rudelor si apropiatilor tai stiind ca esti o nulitate? TOATE strazile sunt denivelate si rupte, dar tu visezi la metrou? Si Boc si Sulea.
@Boc isi bate joc: La Boc piticul starea de urgență a fost si este jaful secolului.
De cand așteptați achiziții fara licitații. A fost si este raiul achizițiilor.
Si ultimul leut il dati la ceva firma prietena. După aia, poa sa crape totul.
@Boc isi bate joc: Piticanieeeee BOC du-te odata ca nu te mai supooooortttttt!!!!!!!!
Proiectare gresita parking Unirii - intrare si iesire absurda in trafic
Proiectare gresita parking Primarie, Manastur, etc. - ingust
Groapa de gunoi inexistenta
Trafic paralizat
Strazi murdare
Cartiere noi haos
Festival langa spital
Intrare la muzee cu plata
Nu exista un spatiu bun pentru cazier
Inmatriculari auto… Citeste mai departe
@Pana la metrou va dam lista: Cat s-a strofocat sa se bata cu Virusul, cat a alergat, mha, du-te odata ca nu te mai suport!
@Pana la metrou va dam lista: AUTOGARA ! Avem cea mai penibila autogara din lume
Daca tot duc metroul pana in Gilau de ce sa nu se faca un mic efort si sa fie dus pana la domnul Boc in Rachitele? Dar sigur vrem metrou, nu mai bine un Hyperloop de-al lui Elon Musk daca tot e Clujul un fel de Silicon Valley. Si atunci Rachitelele devin Lake Tahoe de Romania
@cornel: Ai idee cam cat costa 1 kilometru de metrou?...
@madriano: Nu ti-ai dat seama ca a fost ironic, sarcastic, etc?
@cornel: pina la buda din curte a lui ma ta n-ai vrea ?
Mai turuim un pic de metrou dam apa la moara, trec alegerile, mandat nou, ne facem ca ploua, ne apropiem de sfarsitu mandatului, da-i cu metroul... repeat...
Va dau un pont, cumparati proprietati in Gilau cat inca-s ieftine, intravilan, extravilan nu conteaza!
Studiile efectuate de catre cercetatorii britanici si americani au descoperit ca Boc va fi primar al Clujului pana in anul 2025, cel putin.
@Cercetatorii britanici: BOAH! si FUNAR a facut METROU .......
Iuiiii si ioiii si văleeeuuu trecee trenuuuu ccaaaa uunnn sarpeee luuuunggg sii groooosss, caaaa is udăăă tăătăăăăă curgeee Atlanticuu ditre craciiii luungiii, orgaaasmuuulll maaa cutremuuraaaaaaa, cee buuunnn iii Bocacacaccc, ceee faaaiiiinnnn laaaa Cluuuuuujjjjjjj!
@Moc ana: Cea mai mare rusine a orasului de n'spe stele , smarto-galactic si ciber academic, Asa se trecea pe acolo si acu' 100 de ani, doar locomotiverle scoteau fum si aburi iar vehiculele erau cu tractiune balegoasa. Ce s-a schimbat? De ani intregi se promite, ultima baclava mincinoasa e ca de fapt CFR va face ceva acolo odata cu inlocuirea, electrificarea,… Citeste mai departe
ba boc, iar ai fumat iarba?
@Mihai: mi se pare normal ca tu sa nu mai postezi