Duminica 22 Decembrie

Protecția Consumatorului a aplicat amenzi în valoare de 25 de milioane de lei operatorilor economici din Cluj, în anul 2023, pentru abateri


Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Cluj a desfășurat, în cursul anului 2023, un număr de 3278 de acțiuni de control pe raza  județului Cluj. În urma acestora au fost aplicate amenzi usturătoare, în valoarea totală de circa 25.000.000 lei.

Au fost verificați  un număr de 2877 de operatori economici, iar în urma neregulilor constatate, comisarii CJPC Cluj au aplicat următoarele sancțiuni: 

- 2422 Procese Verbale de Constatare al Contraventiei  prin care s-au aplicat 3295 amenzi contravenționale în valoare de circa 25.000.000 lei și 1180 avertismente

- 475 de procese verbale de constatare , aferente unui numar de 245 verificări de măsuri, 32 de controale ca urmare a solicitarilor de control voluntar, si 198 la operatori economici unde nu au fost constatate abateri 

- au fost prelevate 38 de produse , din care 27 produse neconforme

- oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 1.950.000 lei

- oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 4.145.000 lei

- oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 550 de coperatori economici 

- emiterii deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte  aferente prețurilor raft/casă și încadrare în cantitatea netă pentru 30 de operatori economici

În cursul anului 2023 comisarii CJPC Cluj au primit un număr de 5483 reclamații, din domenii diverse respectiv: utilități , telefonie mobilă, pachete de servicii turistice, mobilier, electrocasnice, comerț online, transport aerian, alimentație publică, livrări preparate prin diverse platforme, etc.

În urma acțiunilor de control, comisarii CJPC Cluj au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

  • folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine 
  • diferenta pret casa /raft, nerespectare oferte promoționale/pachete promoționale
  • legume fructe depreciate, expuse la comercializare ca fiind calitatea I dar de calibre diferite
  • comercializarea unor produse cu data limită de consum/data durabilitătii minimale depășită
  • neîncadrare în cantitatea netă declarată
  • depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare și apelor minerale
  • produse cu ambalaje deteriorate
  • ouă cu excremente în exces, deteriorate
  • folosirea unor vitrine frigorifice  pentru depozitarea produselor de patiserie/cofetărie/panificație insalubre
  • lipsa menționării alergenilor, declarației nutriționale la produsele de panificatie sau netraducerea acestora în limba română
  • produse cu modificări organoleptice
  • traducerea incorectă a informațiilor 
  • produse cu arsuri de congelare în exces
  • produse cosmetice fără traducere în limba română
  • nerespectarea temperaturii de depozitare
  • jucării neconforme notificate pe sistemul rapid de alertă Rapex
  • cosmetice cu ingrediente periculoase
  • electrocasnice cu marcaj CE neconform 
  • spații de cazare insalubre
  • nerespectare clauze contractuale 

Comentarii Facebook