Duminica 22 Decembrie

PSD Cluj: Guvernul Ponta blochează creșterea prețului gazelor naturale

 

PSD Cluj susține că măsurile luate de cabinetul Ponta: blocarea pe termen nedeterminat a creșterii prețului gazelor naturale și posibilitatea cumulului pensiei cu salariul sunt măsuri care sunt în favoarea cetățeanului.

 

Cabinetul Ponta a îndreptat încă o nedreptate a fostului guvern Boc în privința cumului pensiei cu salariul pentru bugetari. Astfel, Parlamentul a aprobat propunerea legislativă iniţiată  de parlamentari ai PSD-UNPR-PC privind abrogarea prevederilor din legea 329/2009 potrivit cărora se interzice cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaţilor din sistemul public pentru care nivelul pensiei nete aflată în plată depăşete câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului.

 

De asemenea, în urma negocierilor purtate între Departamentul pentru Energie și Comisia Europeană, Guvernul Ponta a reușit suspendarea pe termen nedeterminat a liberalizării prețului gazelor naturale produse în România și destinate consumului populației și prelungirea cu cel puțin doi ani și jumătate dereglementarea pieței gazelor pentru companii”, a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.

 

În plus, după diminuarea evaziunii fiscale în panificaţie ca urmare a scăderii TVA la pâine, din 2015 Guvernul României va lua în calcul și reducerea TVA la carne.

 

 

Comentarii Facebook