Duminica 22 Decembrie

Reacția lui Iohannis după discuțiile cu reprezentanții FMI


Președintele Klaus Iohannis a primit, luni, misiunea delegaţiei comune a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a discutat cu oficialii instituțiilor financiare despre stadiul Acordului cu România, acesta fiind informat despre concluziile actualei misiuni comune a celor trei instituții internaționale.

Potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale, în cadrul întrevederii ”au fost prezentate principalele măsuri privind reformele structurale care au făcut obiectul evaluărilor şi negocierilor cu Guvernul, atât cele asupra cărora s-a ajuns la un acord, cât și cele asupra cărora urmează să se decidă în lunile următoare”.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și-a exprimat speranța că, în contextul viitoarei misiuni a delegaţiei, discuțiile dintre autoritățile române și instituțiile financiare internaționale vor reflecta progrese mai semnificative, care să se concretizeze în încheierea cu succes a Acordului cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială”, se mai arată în document.

Comentarii Facebook