Romanian Economic Monitor: România are trei poli ai bunăstării economice, iar Clujul joacă un rol semnificativ în această structură

România se caracterizează printr-o dezvoltare economică polarizată, cu trei regiuni principale care influențează semnificativ percepțiile de echitate ale cetățenilor.

Conform unei cercetări realizate de Romanian Economic Monitor (RoEM), un proiect al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România este structurată pe trei poli ai bunăstării economice.

Pe primul loc se află Bucureștiul, urmat de grupul regional al orașelor Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța, care constituie al doilea pol de dezvoltare. În schimb, județele cu cele mai scăzute performanțe economice sunt Botoșani, Vaslui și Călărași, plasându-se în a treia zonă economică a țării.

Acest model de dezvoltare creează dificultăți în gestionarea politicilor guvernamentale de redistribuire a resurselor și influențează semnificativ percepțiile cetățenilor despre echitate. Cercetătorii RoEM au realizat acest clasament pe baza mai multor indicatori din 2023, inclusiv PIB-ul pe cap de locuitor, investițiile străine directe pe cap de locuitor, bugetul reședinței de județ pe cap de locuitor, numărul de întreprinderi active la mia de locuitori și salariul mediu net lunar.

„Relaţia dintre Capitală şi provincie rămâne un subiect sensibil în România, generând frustrări atât în provincie, cât şi în Bucureşti. Pe de o parte, locuitorii din provincie consideră frecvent că dezvoltarea lor este încetinită din cauza lipsei de resurse, în timp ce mulţi dintre bucureşteni cred că fondurile generate în Capitală sunt redistribuite în judeţele cu performanţe economice mai slabe. Pe de altă parte, România nu este caracterizată doar de diferenţele de dezvoltare dintre Capitală şi provincie, ci există şi diferenţe semnificative între municipii diferite. România nu prezintă doar un model de dezvoltare bipol, ci se conturează această tripolaritate, care în multe cazuri complică politicile guvernamentale de redistribuire şi influenţează semnificativ percepţiile de echitate ale cetăţenilor. Această tripolaritate, respectiv discrepanţa percepţiilor populaţiei privind bunăstarea societăţii în diferite regiuni ale ţării s-a manifestat şi în rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale”, explică dr. Rácz Béla-Gergely, membru al echipei de cercetare RoEM, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

Bucureștiul rămâne un pol economic puternic, chiar și în comparație cu orașele regionale, cum sunt Cluj-Napoca, Timișoara sau Brașov, dar performanțele sale nu sunt doar un indicator al dezvoltării reale, ci reflectă în mare măsură „efectul de capitală”. În 2023, Capitala a atras 56% din totalul investiţiilor străine directe din România (64,7 miliarde de euro), în timp ce județul Cluj, aflat în al doilea pol economic al țării, a atras doar 2,5% din totalul investiţiilor străine directe (2,9 miliarde de euro), adică de peste 22 de ori mai puțin. Conform cercetătorilor RoEM, „un alt efect distorsionant, mult amplificat în cazul României, este că PIB-ul (PPS, 2022) pe cap de locuitor din Bucureşti este de 62.900 de euro, mai mare decât cel din Viena, de exemplu, care este de 50.400 de euro.”

„Un factor important care influenţează percepţia dezechilibrelor economice între capitală şi provincie este «efectul de capitală», care se manifestă prin avantajul pe care îl au capitalele naţionale în atragerea investiţiilor, datorită concentrării sediilor marilor companii şi ale instituţiilor statului în aceste zone. Acest efect, de altfel natural, este amplificat de legea marilor contribuabili, care obligă cele mai mari companii să aibă sediul în Bucureşti, astfel încât valoarea lor adăugată este contabilizată tot în PIB-ul capitalei. Astfel, investitorii şi companiile preferă capitala pentru proximitatea faţă de guvern şi alte instituţii-cheie, ceea ce creşte artificial PIB-ul oraşului, fără a indica o valoare adăugată mai mare creată local”, spune dr. Rácz Béla-Gergely.

În ciuda unei contribuții semnificativ mai mari a Bucureștiului la PIB-ul național (24,7%), analiza RoEM arată că distribuția resurselor nu favorizează nici Capitala, nici zonele din provincie.

De exemplu, în perioada 2020-2023, cheltuielile totale medii anuale ale administrațiilor locale din Cluj-Napoca au fost de aproximativ 450 de milioane de euro, în timp ce în București acestea s-au ridicat la 2 miliarde de euro.

„Dacă împărţim aceste sume pe cap de locuitor, rezultă o cheltuială de aproximativ 1.600 de euro pe locuitor în Cluj, 1.400 de euro pe locuitor în Timişoara şi de 1.200 de euro pe locuitor în Bucureşti.”

Cu toate acestea, se remarcă faptul că unele servicii publice din Capitală, cum ar fi Metrorex sau Arena Națională, sunt finanțate direct din bugetul central, ceea ce echilibrează cheltuielile reale pe cap de locuitor între orașele menționate. „Aceasta sugerează că percepţia locuitorilor din Bucureşti, conform căreia ei primesc proporţional mai puţine servicii publice decât restul ţării, nu este complet justificată de date. Datele nu susţin nici ideea că oraşele din provincie dispun de un buget mult mai mic pe cap de locuitor decât capitala, din cauza faptului că aceasta ar absorbi resursele”, adaugă Rácz Béla-Gergely.

România se confruntă cu disparităţi economice semnificative între regiuni, dar nu este recomandat ca politicile publice să coreleze strict resursele de dezvoltare ale unei regiuni cu veniturile sale. „Pentru a sprijini dezvoltarea judeţelor mai puţin performante, este necesar ca fondurile publice să fie alocate în funcţie de nevoile acestora, mai ales că există regiuni unde s-ar justifica cheltuieli mai mari pe cap de locuitor pentru a stimula recuperarea decalajelor economice.”

În final, RoEM subliniază că, deşi Bucureştiul beneficiază de un avantaj economic considerabil, acesta este în mare parte artificial, influenţat de „efectul de capitală”. În ceea ce privește echitatea economică între regiuni, se recomandă ca măsurile de dezvoltare să vizeze crearea condiţiilor pentru ca regiunile defavorizate să se dezvolte din propriile resurse, iar infrastructura, digitalizarea și accesul la fonduri europene să joace un rol esenţial în acest proces.