Vineri 22 Noiembrie

ROBOR a crescut din nou! Ratele în lei explodează



Datele publicate, luni, de Banca Națională a României arată cp indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut din nou luni pe piaţa interbancară la 2,90% pe an, de la 2,89% - vineri.

O valoare mai mare a fost înregistrată pe 13 octombrie 2014, respectiv 2,92% pe an.

De asemenea, conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05% în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut, indicatorul era la 0,86% pe an.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a stagnat la 3%.

ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a rămas şi el la 3,05% pe an, la fel şi indicele ROBOR la 12 luni, care s-a menţinut la 3,10% pe an.

Comentarii Facebook