Duminica 22 Decembrie

Românii care nu au niciun venit, obligați de stat să plătească aproape 60 pe lună


Potrivit prevederilor noului Cod fiscal, persoanele fizice care nu obțin venituri sunt obligate să achite contribuția la sistemul public de sănătate (CASS)

În acest sens, acestea trebuie să depună o declarație prin care să se înregistreze la Fisc, al cărei model a fost publicat într-un ordin emis de ANAF.

Astfel, persoanele care nu au venituri vor trebui să plătească o contribuție de 5,5% din salariul minim brut pe economie, ceea ce înseamnă că datorează câte 57,75 lei pe lună.

Sumele se plătesc trimestrial, până în data de 25 a fiecărei luni din trimestru (termenele sunt 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie, 25 decembrie).

Noul Cod fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie, stabilește la art. 180 că persoanele fizice care nu realizează venituri și care trebuie să plătească CASS trebuie să se înregistreze la unitățile fiscale de care aparțin, prin depunerea unei declarații de înregistrare, în maxim 15 zile de la data în care se încadrează în categoria plătitorilor de CASS care nu obțin venituri. Acest formular este necesar pentru stabilirea obligațiilor de plată, scrie AvocatNet.ro.

Comentarii Facebook