Duminica 22 Decembrie

Românii încep să ceară salarii mai mari și nu ezită să renunțe la locul de muncă dacă salariul nu este corelat la contextul economic


Românii încep să ceară mai mulți bani de la angajatori și alte condiții de lucru, ținând cont de iarna grea care se anunță deja. Costul orar al forței de muncă a înregistrat o rată de creștere de 8% de la un trimestru la altul, anunță INS. 

Studiile recente făcute pe piața muncii arată că angajații sunt mult mai dispuși să schimbe job-ul dacă nu sunt mulțumiți de condițiile de lucru, în comparație cu anii trecuți. Dacă anul trecut asistăm la efectele fenomenului „marea demisioneală", a doua jumătate a anului 2022 conturează câteva scenarii nu departe de acea realitate. Vorbim despre faptul că angajații nu vor ezita să renunțe la locurile de muncă, dacă salariile actuale nu vor fi realiste și corelate la contextul economic, scrie Antena 3. 

De cealaltă parte, este de așteptat ca angajatorii să investească în programe de creștere a retenției și să combată deficitul de personal prin pachete de bonificații. Specialiștii spun că se așteaptă ca atât candidații care au venit din concedii, cât și angajatorii care își caută oameni să fie mai activi. Mai ales că vor apărea mai multe job-uri postate deschise și mai mulți candidați care își vor schimba locul de muncă.

Deci cei care rămân fără job vor accepta proiecte chiar pe o perioadă scurtă, vor accepta la un moment dat pachete salariale mai mici. Nu acum, dar odată cu creșterea crizei, aceștia vor accepta. Asta nu înseamnă neapărat o stabilitate pe termen lung, notează sursa citată. 

Pe de altă parte, sunt domenii în care oferta de personal este mult mai mare decât oamenii dispuși să ocupe astfel de posturi. Lipsa de personal este încă o problemă foarte mare pentru multe companii. Cele mai afectate industrii sunt IT-ul, HORECA, dar și sectorul serviciilor. Probleme sunt și în sectorul tehnic, acolo unde angajatorii se confruntă cu un deficit pe roluri de ingineri cu experiență.

Comentarii Facebook