Sambata 23 Noiembrie

Românii pot cumpăra de luni titluri de stat Tezaur. Dobânzile sunt neimpozabile, de până la 6,6% pe an


Românii pot cumpăra, începând de luni, 12 august, titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de unu şi trei ani, cu dobânzi anuale de 5,8% şi, respectiv, 6,6%. Anunțul a fost făcut vineri de Ministerul Finanţelor.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 12 august 2024 şi 5 septembrie 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont Junior;

Între 12 august 2024 şi 6 septembrie 2024 titlurile de stat pot fi cumpărate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, respectiv între 12 august 2024 – 5 septembrie 2024 în mediul urban şi 12 august 2024 – 4 septembrie 2024 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA.

„Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

„Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile”, precizează ministerul.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Comentarii Facebook