Duminica 22 Decembrie

Românii pot primi un produs nou, în maximum 30 de zile de la achiziție, dacă cel vechi nu este bun. Vești bune pentru consumatori!


Se schimbă legea! Românii au dreptul să primească un produs nou, în termen de cel mult 30 de zile de la achiziție, în cazul în care produsul primit inițial este neconform.

Potrivit unui proiect de lege ce a trecut, marți, de Parlament, în cazul în care consumatorul constată, în cel mult 30 de zile de la livrarea unui produs, ca acesta nu este bun, are dreptul la înlocuirea lui. Consumatorii pot alege între repararea sau înlocuirea produsului.

Așadar, consumatorii vor putea beneficia curând de înlocuirea directă a bunurilor „în cazul în care neconformitatea acestora este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăși 30 de zile calendaristice”. Cu alte cuvinte, consumatorii pot alege, teoretic, între repararea produsului și înlocuirea lui. 

Din păcate, în practică, majoritatea comercianților optează, cel puțin în prima fază, pentru repararea produsului. Astfel încât procesul pentru înlocuire devine dificil și de durată. 

Motivul apariției acestei modificări este că, în situația în care se constată, în maximum o lună de la livrare, că anumite produse sunt neconforme, se consideră, potrivit inițiatorilor, „că bunurile aveau deja un viciu la momentul achiziționării, sens în care, consumatorul trebuie să fie protejat prin înlocuirea acestora”, scrie avocatnet.ro.

Proiectul de lege trebuie întâi promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial înainte de a se putea aplica. 

Comentarii Facebook