Duminica 24 Noiembrie

S-a adoptat legea privind combaterea risipei alimentare. Alimentele cărora li se apropie termenul de expirare vor fi donate



Deputații au adoptat, marți, un proiect de lege prin care se prevede ca agenții comerciali să doneze alimentele al căror termen de expirarese apropie, astfel încât să se combată risipirea alimentară.

Astfel, noua lege prevede că alimentele să fie donate către fundaţii, ONG-uri, cămine de bătrâni, orfelinate sau spitale, în baza unui contract semnat între agenţii comerciali şi persoanele juridice respective.

De asemenea, încălcarea prevederilor prezentei legi ar urma să fie sancţionată cu amenzi contravenţionale cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei.

Conform expunerii de motive a proiectului legislativ, datele statistice estimează la nivelul Uniunii Europene, între 2012-2014, totalul alimentelor irosite sau risipite, pe lanţul producţie- consumatorul final, este între 82 şi 114 milioane de tone anual.

România ocupă locul al nouălea în topul celor mai risipitoare ţări din UE, cu un procent de 2,55%, adică 2,2 milioane de tone de alimente pierdute în fiecare an, ceea ce înseamnă peste 6.000 de tone pe zi, notează Gândul.info.

Mai prost decât noi stau ţări precum Marea Britanie, Olanda, Germania, Franţa, Polonia sau Belgia.

Comentarii Facebook