S.C. ”Univers T” S.A., premiul I în Topul Naţional al Firmelor, secţiunea Comerţ - Turism, întreprinderi mijlocii
Complexul hotelier ”Univers T” S.A. a primit joi, 10 noiembrie, Premiul I, secţiunea Comerţ - Turism, categoria întreprinderi mijlocii, în cadrul Galei Topului Naţional al Firmelor.
Organizată fiind de Camera de Comerţ şi Industrie a României, la Romexpo, în Bucureşti, Gala devenită tradiţie şi ajunsă la cea de-a XXIII-a ediţie s-a bucurat de prezenţa Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis şi de cea a primului-ministru, domnul Dacian Cioloş care au dorit în acest fel să marcheze importanţa evenimentului.
”Obţinerea acestui premiu de către „Univers T”, pentru al doilea an consecutiv, reprezintă o recunoaştere naţională a calităţii şi consecvenţei serviciilor pe care complexul hotelier deţinut de Consiliul Judeţean le oferă celor care îi trec pragul. În acelaşi timp, nefiind vorba despre o performanţă singulară, ci despre un şir de premii naţionale şi distincţii, felicit întreaga echipă managerială şi pe toţi angajaţii, convins fiind că, împreună, au descoperit şi aplicat reţeta succesului de durată”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
Clasamentul ”Topul Naţional al Firmelor” a fost întocmit în baza unei metodologii unice, complexe şi unitare la nivel naţional, ce se axează pe indicatori ce evaluează performanţele anului precedent precum cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi a capitalului angajat. În ceea ce priveşte ediţia din acest an, clasamentul reuneşte operatori economici din diferite sectoare de activitate, respectiv industrie, servicii, comerţ şi turism, cercetare-dezvoltare şi high-tech, agricultură, silvicultură şi pescuit, precum şi din construcţii.
”Ceea ce este cu adevărat important e faptul că majoritatea covârşitoare a clienţilor noştri pleacă mulţumiţi de serviciile de care au avut parte şi, la fel de important, revin cu regularitate la noi. De altfel, acest fapt este probat şi de gradul de ocupare al hotelului care înregistrează creşteri constante şi care ne situează în topul unităţilor de profil clujene”, a precizat managerul complexului hotelier ”Univers T”, Valentin Lungu.
Amintim în acest context faptul că Hotelul ”Univers T” are o adresabilitate extinsă, cei care optează pentru serviciile de cazare şi de masă ale acestuia provenind atât din categoria turismului de afaceri, cât şi a celor veniţi să exploreze atracţiile oraşului şi împrejurimile acestuia. Unitatea oferă servicii complete pentru evenimente corporate, congrese, conferinţe, simpozioane şi seminarii sau evenimente private precum aniversări, nunţi, banchete şi catering.
În acest scop, hotelul are la dispoziţie un restaurant cu o capacitate de 220 de locuri, cu posibilitatea de compartimentare în două saloane, două terase de vară cu o capacitate de 75 de locuri fiecare, un centru de conferinţe compus din 4 săli cu o capacitate cuprinsă între 25 şi 90 de locuri fiecare, dotate cu sisteme audio-video de ultimă generaţie. În ceea ce priveşte hotelul, Univers T oferă clienţilor 58 de camere dintre care 10 camere duble cu pat matrimonial, 42 de camere twin (2 paturi), 2 suite cu pat matrimonial, 3 apartamente şi un apartament VIP.
0 Comentarii