Duminica 22 Decembrie

Salariile bugetarilor nu cresc anul viitor


Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Finanţelor publice, salariile bugetariilor vor rămâne la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2012.

"Există riscul ca la 1 ianuarie 2013 să nu existe un program de guvernare acceptat de Parlament (...) şi având în vedere lipsa unor politici publice în domeniul economic, fiscal şi bugetar acceptate potrivit legii fundamentale, se impune promovarea unor măsuri legislative prin care să se prevadă menţinerea, începând cu data de 1 ianuarie 2013, a drepturilor salariale ale personalului bugetar la nivelul lunii decembrie 2012", se arată în nota de fundamentare, potrivit Realitatea.

În anul 2013, pentru poliţişti, personlaul militar şi funcţioanrii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiiem, sporurile, primele, compensaţiile, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011.

De asemenea, se menţin la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 indemnizaţiile privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, drepturile privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, indemnizaţiile privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, indemnizaţiile privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, indemnizaţia privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România.

"În situaţia în care măsurile mai sus menţionate nu ar fi prelungite şi pentru anul 2013 cheltuielile bugetului general consolidat s-ar majora cu cca. 44,3 miliarde lei reprezentând 6,8% din PIB. Aceste cheltuieli suplimentare sunt nesustenabile din punct de vedere financiar", se mai spune în nota de fundamentare.

De la 1 decembrie, salariile bugetarilor au fost majorate cu 7,4% faţă de nivelul din noiembrie. Banii vor intra efectiv în plată în ianuarie 2013.


Comentarii Facebook