Duminica 22 Decembrie

Salariul mediu net în judeţul Cluj a crescut cu peste 400 lei în ultimul an


 Salariul mediu net în judeţul Cluj a crescut, în luna iunie, cu 414 lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind cel mai mare de la nivelul regiunii nord-vest, din care mai fac parte judeţele Bihor, Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, potrivit informaţiilor publicate luni pe site-ul Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud. 

Salariul mediu net al unui clujean a fost, la mijlocul acestui an, de 4.177 lei, cu aproape 58% mai mare decât cel mai mic câştig salarial din regiune, cel din judeţul Maramureş, de 2.648 lei, şi cu 56% peste salariul mediu net din judeţul Bistriţa-Năsăud, de 2.677 lei, conform economica.net.

În ce domenii s-au observat cele mai mari creșteri?

Cele mai mari creşteri salariale, în judeţul Cluj, le-au avut angajaţii din industrie şi construcţii, în medie cu 15,5%, şi cei din domeniul serviciilor, cu 9,5%.

Datele statistice indică un salariu mediu net regional de 3.267 lei, cu 225 lei mai mare decât în iunie 2020, valorile cele mai mari fiind înregistrate în domeniul serviciilor (3.479 lei), urmat de agricultură şi silvicultură (2.983 lei) şi industrie şi construcţii (2.976 lei).

La sfârşitul lunii iunie, numărul salariaţilor din regiunea de nord-vest a fost de 758.909 persoane, cu 14.105 mai mulţi decât în anul anterior, dintre care aproape 35% sunt înregistraţi în judeţul Cluj, 23% în Bihor şi circa 15% în judeţul Maramureş.

A crescut şi numărul şomerilor, cu 1.466 persoane, ajungându-se la un total de 28.277 persoane fără un loc de muncă.

Cea mai mare creştere a ratei şomajului s-a înregistrat în judeţul Bistriţa-Năsăud, de 0,7%, în timp ce în Cluj şi Maramureş acest indicator a fost în scădere faţă de iunie 2020 cu 0,1%, respectiv 0,2%.

Judeţul Sălaj avea, la sfârşitul primului semestru, cea mai mare rată a şomajului din regiune, de 4,7%, cu 4.880 de persoane neocupate.


Comentarii Facebook