Duminica 22 Decembrie

Salariul minim european va majora salariile în România cu MINIM 500 de lei


Eurodeputatul REPER Dragoş Pîslaru crede că directiva privind salariul minim european va duce la o creştere de peste 500 de lei a salariului minim din România.

Salariul minim statuează un principiu destul de clar: dacă munceşti, ar trebui să ai suficienţi bani ca să ai un trai decent. Prin urmare, salariul minim european e acel salariu care să-ţi ajungă să nu mori de foame. Deci trecem de la o decizie arbitrară, în care politicienii spun că mai dau 100 de lei, la un sistem automat. În România, avem aproape 2 milioane de oameni care trăiesc din salariul minim şi abia îşi duc viaţa de la o lună la alta. E important să ştie că dacă va exista inflaţie, deci va fi afectată puterea de cumpărare, datorită directivei europene, salariul minim va creşte cu rata inflaţiei. Iar dacă va exista creştere economică, de asemenea, salariul minim va creşte”, a declarat, pentru News.ro, Dragoş Pîslaru, negociatorul din partea Parlamentului European pe directiva privind salariul minim.

Ţinta pe care o avem în directivă e ca salariul minim să fie 50% din salariul mediu brut. Aşadar, salariul minim european ar trebui să aducă o creştere de cel puţin 500 şi ceva de lei salariului minim naţional. Evident, a avea o astfel de creştere dintr-o dată, abrupt, ar fi o dificultate destul de mare. Dar a avea o înţelegere clară de a pune nişte indicatori care să permită ajustarea în sensul de a recupera între salariul mediu şi salariul minim, mi se pare un lucru care se poate face. În doi ani de zile, guvernele ar trebui să transpună directiva europeană la nivel naţional”, susţine Pîslaru.

Salariul mediu brut în România este de 6.443 de lei, în timp ce salariul minim brut este 2.550 de lei. Aşadar, prin directiva europeană, salariul minim brut în România ar ajunge la 3.200 de lei brut, deci puţin peste 2.000 de lei net.

Jumătate din statele membre UE au salarii minime brute sub 1.000 de euro: Bulgaria (332 de euro), România (500 de euro), Grecia (774 de euro) şi Portugalia (823 de euro). În Slovenia şi Spania salariile minime depăşesc uşor 1.000 de euro pe lună. Numai şase state membre UE, toate din zona de Vest, au salarii minime de peste 1.500 de euro pe lună: Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Irlanda şi Luxemburg. Alte şase ţări europene lasă piaţa să regleze lefurile şi nu au deloc salariu minim: Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia.

Comentarii Facebook