Duminica 22 Decembrie

Samsung a vândut 90,43 milioane de telefoane mobile

 

Samsung Electronics a reuşit în trimestrul al doilea să obţină poziţia de lider mondial pe piaţa telefoanelor mobile.

Samgung a vândut peste 90 de milioane de telefoane mobile şi să-şi extindă cota de piaţă, potrivit datelor companiei de cercetare Gartner, citate de Mediafax.

Samsung a vândut 90,43 milioane de telefoane mobile în trimestrul al doilea, cu o cotă de piaţă de 21,6%, faţă de 20,7% în primele trei luni ale anului, respectiv 16,3% în perioada corespunzătoare din 2011, potrivit unui raport prezentat marţi de Gartner, preluat de WSJ.com.

Rezultatele companiei sud-coreene au fost sprijinite în principal de gama de smartphone-uri Galaxy, cu sistem de operare Android, în special datorită lansării modelului Galaxy S III la începutul acestei veri, notează Gartner.

Compania de cercetare estimează că smartphone-urile reprezintă acum peste jumătate din vânzările de dispozitive mobile ale Samsung, precum laptop-uri sau tablete.

Samsung a preluat în primul trimestru al acestui an poziţia de lider mondial în rândul producătorilor de telefoane mobile, după 14 ani de dominaţie Nokia. În ultimele trei luni ale anului trecut, companai sud-coreeană a devenit cel mai mare producător de smartphone-uri.

Cota de piaţă a Nokia a urcat la 19,9% în trimestrul al doilea, de la 19,8% în primele trei luni, respectiv 22,8% în aprilie-iunie 2011. Grupul finlandez mizează pe gama de smartphone-uri Lumia, cu sistem de operare Microsoft Windows Phone, pentru a reveni în lupta cu Samsung şi Apple pe segmentul premium al pieţei.

Cota de piaţă a Apple, care vinde un singur model de telefon, iPhone, a crescut la 6,9% în trimestrul al doilea, de la 4,6% în perioada corespunzătoare a anului trecut. Totuşi, cererea pentru iPhone a scăzut faţă de primele trei luni ale anului, clienţii aşteptând lansarea iPhone 5, cel de-al şaselea model al familiei de smartphone-uri, disponibil cel mai probabil din această toamnă.

Vânzările totale de dispozitive mobile au scăzut în trimestrul al doilea cu 2,3% faţă de perioada similară din 2011, la 419 milioane unităţi, reflectând condiţiile economice dificile şi amânarea achiziţiilor de către clienţii care aşteaptă lansări importante de produse în a doua parte a anului.

Piaţa smartphone-urilor a crescut cu 43% în perioada analizată, la 154 milioane unităţi. Telefoanele cu sistem de operare Google Android reprezintă 64% din totalul vânzărilor de smartphone-uri, faţă de 43% acum un an, în timp ce Apple şi-a extins amprenta de la 18,2% la 18,8%.

Prezenţa Microsoft pe piaţa smartphone-urilor s-a dublat faţă de trimestrul al doilea din 2011, însă Windows Phone rămâne în continuare în umbra Android şi iOS, cu o cotă de piaţă de numai 2,7%.

Comentarii Facebook