Duminica 22 Decembrie

Se amână scumpirea gazelor. Prețurile cresc atunci când afară e mai frig



Cu toate că gazele naturale urmau să se scumpească de la 1 octombrie, șeful ANRE a anunțat, marți, că majorarea prețurilor va deveni efectivă de la 1 noiembrie.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a amânat decizia de a majora preţul gazelor pentru consumatorii casnici până la aprobarea în Parlament, prin lege, a OUG 64/2016, urmând ca modificarea preţului final să intre în vigoare de la 1 noiembrie, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE.

Am amânat decizia privind preţul gazelor până după aprobarea în Parlament a OUG 64, întrucât vor fi operate modificări care vor avea impact major şi asupra preţului final. Este vorba de faptul că va fi dereglementat serviciul de înmagazinare şi, totodată, vor fi modificate cotele obligatorii de tranzacţionare pe bursă pentru producători”, a explicat Havrileţ.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012 aduce mai multe modificări substanţiale legislaţiei din sectorul gazelor. Astfel, producătorii de gaze vor trebui să vândă prin intermediul bursei 70% din producţie şi, totodată, OPCOM va deveni singura bursă angro de gaze naturale recunoscută prin legislaţie.

Comentarii Facebook