Duminica 22 Decembrie

Se apropie cea mai grea iarnă pentru România: Nou val de scumpiri, anunțat de specialiști. Cifrele sunt alarmante


Se apropie cea mai grea iarnă din istorie pentru România, spun specialiștii. Cifrele „sărăciei” sunt alarmante. La acest moment inflația României a atins un procent de 15,3%, acesta fiind cel mai amare nivel din ultimii 20 de ani. Și, de parcă nu este de ajuns atât, se apropie și un nou val de scumpiri al alimentelor de bază. 

Milioane de români au început deja să facă economii drastice, ca să fie siguri că vor avea cu ce să plătească facturile de la iarnă, care se anunță extrem de mari, oamenii au început să cumpere tot mai puține lucruri, chiar și mai puțină mâncare și se chinuie să pună bani deoparte

Inflația este acum de 15,3%, la cel mai mare nivel din ultimii 20 de ani, iar un nou val de scumpiri se așteaptă din această toamnă. Urmează, de altfel, cea mai dură și mai scumpă iarnă din câte au fost vreodată.  

Potrivit Antena 3 CNN, există o serie de români care vor fi puși la pământ de aceste scumpiri și vor trece cu greu peste iarna care vine: 

  • 3 milioane de persoane sunt în sărăcie energetică;
  • 1,2 milion de persoane câștigă lunar doar 1.525 de lei;
  • 1 milion de persoane au o pensie lunară de 1.000 de lei;
  • 900 de mii de persoane nici nu muncesc, nici nu studiază;
  • 153 de mii de persoane încasează ajutor social.

Sursa foto: Smartroman


Comentarii Facebook