Duminica 22 Decembrie

Se blochează prețurile din sectorul imobiliar! Analist economic: „Nu ne permitem chirii de 3.000 de lei, dacă salariul mediu net este de 4.000”


Deși agenții imobiliari rămân pozitivi în ceea ce privește sectorul imobiliar în 2023, analiștii economici au o altă părere. Se pare că sectorul imobiliar a ajuns la o etapă de stagnare. Din cauza creșterii inflației, dar și a prețurilor foarte mari existente deja pe piață, prețul chiriilor nu mai poate crește. 

Iancu Guda, analist economic, a declarat într-un interviu acordat Republica.ro, că piața chiriilor nu mai are potențial să crească, întrucât chiriile sunt deja foarte mari și nu este putere de cumpărare. Acesta a explicat, pentru publicația citată, de ce anul 2023 nu este tocmai potrivit pentru luarea unui credit, dar a vorbit totodată și de piața chiriilor din România. Potrivit analistului economic ponderea chiriei în salariul mediu din România e de 50%, cea mai mare din Europa. 

Este o perioadă potrivită pentru un credit ipotecar?

Cine stă în chirie acum poate să gândească greșit că dă banii aiurea și dacă ia credit devine proprietar și e mai bine. Există această gândire, pe care am văzut-o deseori - decât să dau banii la chirie, cu aceeași sumă plătesc o rată la bancă și sunt proprietar – și care este greșită, pe următorii 3-5 ani, pentru că după ce iau creditul de la bancă, în primii 3 ani, peste 90% din plăți reprezintă dobânda. Deci banii oricum nu rămân la mine, fie că sunt chiriaș și banii se duc la proprietarul apartamentului sau locuinței respective, fie că iau credit și peste 90% în primii trei ani ai creditului banii se duc la bancă, prin dobândă, banii nu rămân la mine. Ceea ce înseamnă că întotdeauna trebuie să avem răbdare, să nu ne grăbim să zicem: nu mai stau o lună în chirie, că dau banii aiurea. 

Nu, nu dai banii aiurea sau dacă iei credit oricum prima rată 98% este dobândă. Deci oricum banii pleacă de la tine, nu rămân la tine. Așa că le spun mereu românilor: aveți răbdare, nu luați decizii rapide. Eu nu cred că în 2023 este în momentul potrivit (pentru un credit ipotecar -n.n.). Ce cred eu că trebuie să se întâmple, pe fundamente economice financiare, este ca prețul (locuințelor -n.n.) să scadă, pentru că cel puțin jumătate din achiziții se fac pe credite, care nu mai sunt accesibile din cauza inflației care duce la dobânzi mari.

„Pe termen lung, întotdeauna este bine să încerci să ajungi proprietar pe casa în care locuiești”

Privind pe termen lung, întotdeauna este bine să încerci să ajungi proprietar pe casa în care locuiești, să nu stai în chirie toată viața, este o bună practică de acumulare de avuție, să nu stai chiriaș toată viața, dar atenție, momentul oricând e potrivit dacă respecți trei reguli: te îndatorezi maximum 25%, cumperi casa pe care ți-o permiți, adică venitul familiei pe cinci ani minus 20% și prețul la care cumperi este corect, adică e reflectat prin chiria pe care se poate încasa pe 15 ani, minus 20% pentru că plătesc taxe, grad de neocupare și mentenanță. Dacă se respectă cele trei reguli, e bine să devii proprietar, dacă nu se respectă, nu e bine, pentru că fie te supraîndatorezi, fie îți cumperi o casă la un preț foarte mare, supraevaluată. Azi, în 2023, niciuna dintre aceste trei reguli nu se respectă, pentru că la venitul românilor, 25% grad de îndatorare înseamnă o rată prea mică, adică un credit prea mic raportat la prețurile din piață. La 4.000 de lei salariul net, o rată de 1.000 de lei nu îți permite să iei un credit suficient încât să îți cumperi o casă la prețurile de astăzi. Prețurile sunt foarte mari, raportat la chirii.

Chiriile sunt foarte mari și nu mai au potențial să crească, pentru că nu-i putere de cumpărare!

Industria imobiliară spune că prețurile din România față de Europa sunt mici, chiriile sunt mici. Nu ne referim așa, ne referim la salariile din România. Și chiriile sunt foarte mari și nu mai au potențial să crească.

Și nu e o problemă că sunt chiriile mici, e o problemă că sunt prețurile mari. Chiriile nu sunt mici, chiria medie în România e cam 2.000 de lei, iar salariul mediu în România e 4.000 de lei, adică ponderea chiriei în salariul mediu e 50%. E cea mai mare din Europa. Industria imobiliară spune că prețurile din România față de Europa sunt mici, chiriile sunt mici. Nu ne referim așa, ne referim la salariile din România. Și chiriile sunt foarte mari și nu mai au potențial să crească, pentru că nu e putere de cumpărare. Puterea de cumpărare scade din cauza inflației, din cauza scumpirilor. Nu ne permitem chirii de 3.000 de lei, dacă salariul mediu net este de 4.000 de lei. Deci chiriile sunt deja foarte mari și în ciuda acestui aspect, randamentul din chirie e foarte mic, ceea ce înseamnă în absolut logic că prețurile sunt foarte mari.”, precizează Iancu Guda, pentru sursa citată. 

Comentarii Facebook