Miercuri 18 Decembrie

Se reduce TVA și la bere. Despre ce sortiment este vorba

 

TVA a fi redus la 9% și pentru bere, conform unui amendament aprobat, miercuri, de către deputaţi.

 

Berea va fi încadrată tarifar la codul NC 22 03 00 10, fiind singura băutură alcoolică destinată consumului exclusiv în restaurante, necesitând instalaţii specifice de servire deţinute de persoane juridice. Din acest punct de vedere, nu există riscul ca vânzarea în HORECA să capete o dimensiune de retail, datorită caracterului de servire a berii la draft specific doar industriei ospitalităţii”, precizează iniţiatorul amendamentul.

 

S-ar putea colecta mai multe venituri prin creşterea vânzărilor de bere la draft, întrucât adaosul comercial este mai mare în HORECA, iar noi locuri de muncă vor putea fi create, mai ales pentru categorii defavorizate precum persoane mai puţin calificate, studenţi, tineri fără experienţă. Astfel, dacă prin această măsură s-ar crea un plus de consum de 100 000 hl de bere în zona HORECA, această evoluţie s-ar traduce prin efecte pozitive asupra încasărilor bugetare şi a ocupării forţei de muncă, net superioare faţă de aceeaşi evoluţie în zona de retail”, se mai arată în motivare.

 

Fabricile de bere independente, cu o producție de până la 200.000 hl/an, vor beneficia de reducerea accizelor specifice. Normele se aplică și pentru berea livrată pe teritoriul României de către mici fabrici de bere situate în alte state membre.

Comentarii Facebook