Miercuri 6 Noiembrie

Se reiau zborurile charter de pe Aeroportul Cluj! În ce destinații de vacanță se zboară


Reprezentanții Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj anunță că de astăzi, 1 iulie 2020, se reiau zborurile charter turistice, spre 9 destinații de vacanță din 5 țări: Grecia, Egipt, Tunisia, Turcia și România.

Primul zbor turistic al sezonului de vară 2020 a fost operat în dimineaţa acestei zile de către operatorul elen Aegean Airlines, spre destinaţia Creta-Heraklion din Grecia.

Turiștii care vor să își petreacă vacanța în Grecia au posibilitatea de a alege dintre următoarele destinații: Corfu, Creta-Heraklion, Creta-Chania, Skiathos şi Zakynthos.

De asemenea, de pe aeroportul clujean vor fi operate zboruri către destinații turistice din Nordul Africii, precum Hurghada - Egipt și Enfidha - Tunisia, iar pentru turiștii care doresc să își petreacă vacanța în Turcia, vor fi operate zboruri directe către Antalya.

Pentru cei care aleg anul acesta să îşi petreacă vacanţa pe litoralul românesc, compania aeriană Tarom va opera zboruri Cluj-Constanța, începând cu data de 16 iulie. Odată cu reintroducerea zborurilor către Constanța, clujenii vor putea ajunge pe litoral mult mai repede, durata zborului fiind de aproximativ o oră.

Zborurile turistice sunt operate de către 8 companii aeriene: Tarom, Air Bucharest, Animawings, Corendon, Freebird, Aegean, Ellinair şi Fly Egypt.

Pentru mai multe detalii privind zborurile, pasagerilor li se recomandă să mențină legătura cu tour operatorii de la care și-au achiziționat pachetele turistice și să se prezinte la birourile de check-in din aeroport cu 3 ore înainte de zbor.          

Având în vedere situația generată de pandemia de Covid-19 pasagerii sunt rugați ca la sosire în aeroport să respecte toate măsurile de distanțare socială, măsurile sanitare obligatorii de purtare a măștii și toate instrucțiunile personalului aeroportuar.


 

Comentarii Facebook