Se reiau zborurile spre Viena, Abu Dhabi și Lyon de pe Aeroportul Cluj-Napoca. Vezi orarul curselor
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță reluarea zborurilor directe spre două destinații mult aşteptate, Viena și Abu Dhabi, operate de compania aeriană Wizz Air, oferind pasagerilor noi oportunități pentru călătorii de afaceri și turism. Pe lângă cele două rute reluate la debutul acestei luni, vor fi reluate şi zborurile spre Lyon, consolidând legăturile cu comunitățile de români din Franța și stimulând astfel schimburile comerciale și culturale între regiunea Transilvaniei și acest stat european.
Totodată, Aeroportul Internațional Cluj anunță extinderea rețelei sale de destinații pentru sezonul de iarnă 2024 cu încă două noi rute internaționale, Lisabona și Stuttgart, operate în premieră de compania aeriană Wizz Air. Aeroportul Internațional Cluj își consolidează astfel poziția de lider regional pe piața aeroporturilor din România, oferind pasagerilor oportunitatea de a explora cele mai dorite destinaţii.
Zborurile spre aceste destinaţii sunt disponibile în sistemul de rezervări şi sunt operate de pe Aeroportul Internaţional Cluj de compania Wizz Air, conform următorului program:
Rută |
Perioada/Zile de
operare |
Începând cu |
Cluj-Napoca
– Viena (zboruri
reluate)
|
01-31.10.2024 Marţi, Joi, Sâmbătă 01.11.2024-24.10.25 Luni, Miercuri, Vineri |
1
octombrie 2024 |
Cluj-Napoca
– Abu Dhabi (zboruri reluate)
|
02.10-26.10.2024 Miercuri şi Sâmbătă 27.10.2024-
29.03.2025 Marţi,
Joi, Sâmbătă
30.03-25.10.2025
Marţi şi Sâmbătă |
2
octombrie 2024 |
Cluj-Napoca
– Stuttgart NOU! |
27.10.2024-
23.10.2025 Joi şi Duminică |
27
octombrie 2024 |
Cluj-Napoca
– Lisabona NOU! |
28.10.2024-24.10.2025 Luni şi Vineri |
28
octombrie 2024 |
Cluj-Napoca
– Lyon (zboruri reluate)
|
28.10.2024
- 28.03.2025 Luni, Miercuri, Vineri |
28
octombrie 2024 |
Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului
Internațional Avram Iancu Cluj, domnul Viorel Federiga, a declarat: „Apreciem în mod deosebit
decizia companiei Wizz Air de creştere a operaţiunilor de zbor,
oferind diversitate alternativelor de călătorie de pe aeroportul clujean. Este evident faptul că eforturile constante depuse de
întreaga echipă a Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj de creştere a
conectivităţii regiunii, continuă să
se bazeze pe profesionalism, viziune și excelență în dezvoltarea celui mai mare
aeroport regional din România.”
Domnul David Ciceo, Directorul General al
Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, a precizat
cu această ocazie: „Reluarea zborurilor directe către Viena și Abu Dhabi cât şi
operarea a încă 3 destinaţii mult aşteptate, Lyon, Stuttgart şi Lisabona, subliniază
angajamentul Aeroportului Internațional Cluj de a oferi pasagerilor săi un
portofoliu diversificat de destinații atractive. Colaborarea cu Wizz Air ne
permite să extindem conectivitatea aeriană a regiunii și să răspundem
cerințelor în continuă creștere ale pieței.”
Mai multe informații despre orarul de
zbor și rezervări pot fi găsite pe site-ul Wizz Air: https://wizzair.com/ro-ro.
Aeroportul
Internațional Avram Iancu Cluj este primul aeroport regional din
România, deservind anual milioane de pasageri. Cu o rețea extinsă de destinații
interne și internaționale, aeroportul continuă să fie un pilon esențial în
dezvoltarea conectivității regiunii și în susținerea turismului și economiei
locale.
Wizz Air este una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Europa Centrală și de Est, oferind zboruri către peste 100 de destinații din întreaga lume. Cu o flotă modernă și servicii accesibile, compania continuă să fie un partener de încredere pentru milioane de călători.
0 Comentarii