Duminica 22 Decembrie

Se schimbă regulile! ANPC îi obligă pe operatori să afișeze prețul de ofertă și cel inițial la aceeași mărime


Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) obligă operatorii economici să afișeze prețul cel mai mare şi prețul cel mic al unui produs cu aceeași dimensiune de text.

Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a menționat că perioada în care prețul mai mare era scris cu caractere mici, iar prețul de ofertă îți sărea în ochi s-a încheiat .

„În cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligați să informeze consumatorii, prin aplicarea pe produs sau în imediată vecinătate unde este expus produsul, cel puțin a prețului cel mai mare al produsului respectiv chiar dacă este afișat și prețul redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de operatorul economic, utilizând pentru toate prețurile aceleași caractere de font, culoare, mărime și alte caracteristici”, precizează ordinul ANPC.

Motivul din spatele acestei decizii este acela de a evita situațiile în care cumpărătorul vede doar unul dintre cele două prețuri, iar la final îl plătește pe cel mai mare dacă nu beneficiază de un card de fidelitate la magazinul respectiv.

Comentarii Facebook