Duminica 22 Decembrie

Șeful ANAF explică cum sunt „vânați” pe rețelele de socializare cei care își expun averea în mediul online: „S-a creat cumva o frustrare”


ANAF a început verificarea românilor care fac bani pe rețelele de socializare. Cei care pun poze cu maşini scumpe, case luxoase sau bani, trebuie să ştie că ANAF îi poate controla cu ajutorul unui soft special. Şeful ANAF a explicat cum se fac aceste controale.

S-a creat cumva o frustrare mare în societate prin sfidarea pe care o fac acest gen de persoane fizice, pe reţelele de socializare, dar şi prin intermediul mass-mediei, sfidând cu maşini incredibil de scumpe, cu bani aruncaţi, iar cei care îi cunoşteau, spuneau: Dar oameni ăştia nu au plătit în viaţa lor nimic, sau veniturile pe care le au, nu le permite să facă asemenea lucruri, sau alţii care îşi construiesc nişte case care seamănă cu nişte palate, dar  i nu au lucrat în viaţa lor o zi.

A apărut în ultimii ani, şi s-a accentuat în perioada de pandemie, cumva şi această nouă profesie (n.r. influencer/creator de conţinut). Dacă discutăm de cei care obţin venituri de pe aceste platforme de socializare, nu vă imaginaţi că avem inspectori care stau în faţa televizorului şi urmăresc Facebook-ul la fiecare. Nu. Avem nişte programe informatice de analiză de date, care ne spun. Intri pe platformă şi îţi dă o listă cu persoane care au foarte multe vizualizări.

O persoană care are foarte multe vizualizări, de acolo primeşte şi foarte mulţi bani de la aceste platforme, pentru că acesta este mecanismul. Atunci, aceste programe informatice ne dau o listă cu persoane fizice care au multe vizualizări, ne uităm să vedem conturile bancare ale acestora, pentru că aceste platforme nu virează banii decât prin sistemul bancar. Adică nu o să îţi dea Facebook-ul niciodată cu plasa banii. Ţi-i virează din Irlanda, unde au sediul pentru Europa, într-un cont a unei persoane din România.

Ne uităm să vedem ce bani au intrat de la aceste platforme şi vedem dacă i-a şi declarat. Dacă a plătit impozit, toată stima şi le recomand tuturor să facă acest lucru. Dacă constatăm că există diferenţe între banii care le-au intrat de pe aceste platforme şi sumele pe care ei le-au declarat, prin declaraţia unică 212, mergem şi intrăm în insepecţie fiscală şi căutăm diferenţele de bani care apar şi li se calculează impozitul respectiv", a explicat Lucian Heiuş, la Antena 3 CNN.

Comentarii Facebook