Duminica 22 Decembrie

Sfaturi pentru a reduce consumul de electricitate de 40%. Ce aparatură să cumperi

 

Facturile la electricitate pot scădea și cu 40%, susțin expertii ENEL. Sunt reguli de respectat, dar și investiții în aparatură eficientă energetic.

 

Circa 30% e consumul cu iluminatul, iar restul de 70% reprezintă consum al aparatelor din casă.

 

Astfel, trebuie să aveți becuri economice, cu halogen sau de tip LED, ce au o durată de viaţă de până de 10 ori mai mare decât cele cu incadescenţă şi consumă cu 75% mai puţină energie electrică. De asemenea, să nu lăsaţi lumina aprinsă când nu aveţi nevoie de ea. Un alt sfat este să folosiți cât mai mult lumina naturală. 

 

În ceea ce priveşte consumul electrocasnicelor din casă, trebuie să citiţi eticheta lipită pe fiecare aparat, care indică puterea acestuia, sau manualul de instrucţiuni, conform economica.net.

 

Procentual din factură, electrocasnicele cu cel mai mare consum de energie electrică sunt:

 

 - maşina de spălat – 10%

 - aparatul de aer condiţionat – 25%

 - boiler – 15%

 - maşina de spălat vase – 7%

 - frigiderul – 14%

 

 

Electrocasnicele sunt etichetate de producători astfel încât consumatorii să poată evalua eficienţa energetică şi consumul anual de energie al acestora. Pentru consumuri optimizate, ar trebui să alegeţi aparatele din clasa A+++, A++, A+ şi A, chiar dacă sunt mai scumpe. Aparatele din clasa A+++ sunt cu până la 65% mai eficiente energetic, cele A++ cu până la 45%, iar cele A+ cu până la 25%.

 

O altă scală de eficienţă este cea cromatică, cu verde pentru cele mai eficiente aparate şi cu roşu pentru cele mai puţin eficiente.

 

Dacă nu folosiți un aparat, cel mai bine e să îl scoateți din priză și veţi consuma cu până la 10% mai puţină energie electrică.

 

Maşina de spălat vase nu trebuie folosită pentru doar câteva vase şi trebuie scoasă din program opţiunea de uscare. Programul intensiv de spălare se aplică doar oalelor, tigăilor şi vaselor foarte murdare.

 

Frigiderul şi congelatorul trebuie să stea cât mai departe de sursele de căldură şi la cel puţin 20 de centimetri depărtare de perete. Temperatura recomandată pentru frigider eeste între 1 – 4 °C, iar pentru congelator, ar trebui reglată la  - 18  °C. O temperatură mai scăzută creşte consumul de energie. Deschideţi uşa frigiderului de cât mai puţine ori şi verificaţi să fie în stare bună garnitura pentru a evita risipa de curent electric.

 

Electronicele şi încărcătorul telefonului trebuie scoase din priză după folosire. Vor continua să consume multă energie chiar dacă nu alimentează aparatele. Monitorul calculatorului trebuie să fie de tip LED sau LCD iar funcţiile sleep mode, auto-shutdown şi hybernate mode trebuie să fie activate.

 

Baia. Scoate din priză uscătorul de păr şi aparatele de îngrijire personală după folosire. Maşina de spălat trebuie setată pe programul de spălare economic şi rapid (30 de minute), la o temperatură de spălare de 30-40 °C. Porniţi maşina de spălat cu încărcătura completă de haine şi folosiţi uscătorul de rufe doar dacă este necesar. Când vremea este frumoasă, uscaţi rufele la aer curat.

 

Păstraţi temperatura interioară în intervalul 20-22°C. Noaptea, poate fi redusă 18-20°C. Fiecare grad în minus reprezintă o economie de 7%.

Comentarii Facebook