Duminica 22 Decembrie

Şoferii care nu sunt obligaţi să plătească impozit auto în 2024! Ce acte sunt necesare pentru a beneficia de această facilitate fiscală


Proprietarii de vehicule istorice, definite conform legislației în vigoare, au fost scutiți de la plata impozitului auto de-a lungul timpului. De asemenea, cei care dețin autovehicule electrice sau care au handicap grav sau accentuat au primit această derogare.

Pentru a obține scutirea de la plata impozitului auto, persoanele fizice trebuie să depună o cerere, însoțită de documente care atestă încadrarea lor în una dintre categoriile de scutire prevăzute de lege. Scutirea este acordată începând cu anul următor depunerii documentelor, cu excepția persoanelor cu handicap, care beneficiază de scutire de la data depunerii cererii însoțite de toate documentele necesare.

Potrivit art. 469 din Codul Fiscal, următoarele categorii de persoane fizice sunt scutite, în mod legal, de impozitul pe mijloacele de transport:

  • veteranii de război, văduvele de război sau văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război;
  • persoanele cu handicap grav sau accentuat și persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, respectiv reprezentanții legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav sau accentuat și persoane încadrate în gradul I de invaliditate;
  • persoanele care, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:

1. au executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau au fost lipsite de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;

2. au fost private de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;

3. au fost internate în spitale de psihiatrie;

4. au avut stabilit domiciliu obligatoriu;

5. au fost strămutate într-o altă localitate;

6. au participat în acțiuni de împotrivire cu arma în mână și de răsturnare prin forță a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964, pentru mijloacele de transport aflate în proprietate sau coproprietate;

  • soțul sau soția celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale țărănești ori decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și celelalte persoane menționate la art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, pentru mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea lor;
  • luptătorii pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 și toate celelalte persoane care se încadrează în prevederile Legii nr. 341/2004, pentru mijloacele de transport aflate în proprietatea sau coproprietatea lor;
  • persoanele care dețin vehicule istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;
  • persoanele care folosesc mijloacele de transport specializate pentru transportul stupilor în pastoral, astfel cum sunt omologate în acest sens de Registrul Auto Român, folosite exclusiv în acest scop;
  • persoanele care dețin autovehicule acționate electric.

Documentele care trebuie transmise pentru a beneficia de scutire la impozit sunt:

  • cerere tip de scutire de la plata impozitului;
  • copie, conformă cu originalul, după actul de identitate al persoanei care solicită scutirea;
  • copie, conformă cu originalul, după cartea de identitate a mijlocului de transport;
  • copie, conformă cu originalul, după certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
  • copie, conformă cu originalul, după documentul care atestă încadrarea persoanei într-un anumit tip de scutire.

În baza depunerii acestor documente, se emite decizia de scutire, care se expediază, de către autorități, prin poștă, cu o confirmare de primire. Cei care nu depun toate aceste documente nu pot beneficia de această facilitate fiscală.

Comentarii Facebook