Duminica 22 Decembrie

Statul face concurență mare companiilor private. La Cluj sunt sute de posturi scoase la concurs de la începutul anului


România a ajuns să aibă cel mai mare număr de bugetari din istoria recentă, și desigur cei mai bine plătiți angajați din țară sunt bugetarii. Statul face o concurență neloială companiilor private!

Angajatorii din sectorul public au scos pe piaţă aproape 20.000 de locuri de muncă de la începutul anului şi până în prezent, cu cele mai multe posturi în luna august, respectiv 5.000 de opţiuni, dublu faţă de aprilie, arată o analiză publicată, miercuri, de o platformă de recrutare online.

Datele arată că Bucureşti domină clasamentul naţional al angajărilor la stat, cu 3.500 de posturi disponibile, urmat de Cluj - cu 1.200 de joburi postate de instituţiile publice, Timiş (puţin peste 900) şi Iaşi (aproape 900). La polul opus s-au situat judeţele: Giurgiu (142 de locuri de muncă), Caraş-Severin (149), Covasna şi Olt (tot sub 200 de posturi vacante).

„Una dintre specificităţile aparatului de stat este legată de tipul contractelor încheiate cu angajaţii, respectiv aproape 90% dintre contracte sunt permanente. Numărul celor temporare este de aproximativ 2.000", se menţionează în analiza de specialitate.

La începutul acestui an, numărul de posturi ocupate din sectorul public era de aproape 1,3 milioane.

Între salariile din sistemul privat și cel bugetar există o diferență de aproximativ 12 procente, la finalul lui 2023. Dacă în privat câștigul mediu era de 7.678 de lei brut, lunar, un bugetar primea circa 8.588 de lei pe lună.

Comentarii Facebook