Duminica 22 Decembrie

Studenții de la UBB, UTCN și UMF Cluj NU MAI PLĂTESC NIMIC când își fac abonamentele CTP: Nu mai trebuie să le deconteze la universități! VIDEO


Începând cu luna noiembrie 2024, studenții din Cluj-Napoca vor beneficia de un nou sistem de gratuități la transportul în comun, a anunțat Emil Boc, primarul orașului. „Studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai, de la Universitatea de Medicină și Farmacie, studenții de la Universitatea Tehnică pot deja să-și încarce gratuit abonamentul nou la transport în comun,” a declarat Boc.

La cererea universităților de la începutul anului universitar 2024-2025, funcționa un alt sistem: începând cu 01.10.2024, abonamentele de transport erau achitate la Centrele de vânzare C.T.P. (90%) și decontate studenților de către universități, conform normelor stabilite de acestea. 

Conform noilor reglementări, însă, din noiembrie 2024, studenții de la aceste universități nu vor mai plăti nimic pentru transportul în comun, putând să-și încarce abonamentele direct la automate. Ei nu mai sunt nevoiți să plătească 90% din abonament și apoi să li se deconteze de către universități.

„Studenții de la Universitatea Babeș Bolyai, de la Universitatea de Medicină și Farmacie, studenții de la Universitatea Tehnică pot deja să-și încarce gratuit abonamentul nou la transport în comun. Cei care au abonament și-l încarcă deja de la automate. Cei care nu au încă abonament și-l iau pentru prima dată, după care pot să și-l încarce lunar, fără să plătească nimic. Fac precizarea asta pentru că s-a creat acest mecanism pe bază de convenție între universități și CTP, astfel încât studentul să nu mai fie nevoit să plătească abonamentul și să meargă după aceea să-l deconteze la universitate”, a explicat primarul.

Pentru studenții de la universitățile care nu au încheiat convenții cu Compania de Transport Public (CTP), metoda tradițională de decontare se păstrează. „Studentul își cumpără abonamentul la prețul de 55 lei de data asta și nu de 94 lei, după care merge și-l decontează la universitate. În această măsură am dori să simplificăm birocrația, să venim în ajutorul universităților clujene, să venim în ajutorul studenților reducând prețul de la 94 la 55 lei pentru a încuraja studenții să folosească transportul în comun în municipiul Cluj-Napoca. Am dorit să simplificăm birocrația, să venim în ajutorul universităților clujene, să venim în ajutorul studenților, reducând prețul de la 94 la 55 lei pentru a încuraja studenții să folosească transportul în comun în municipiul Cluj-Napoca,” a adăugat Emil Boc. 

Comentarii Facebook