Duminica 22 Decembrie

Studenţii nu vor mai primi legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere din 3 septembrie, anunță CFR Călători


CFR Călători a anunțat că, începând de duminică, eliberează legitimații de călătorie cu gratuitate sau reducere doar pentru elevi, nu și pentru studenți, deşi o altă companie a statului anunța recent contrariul. Elevii, în schimb, vor primi în continuare gratuitate.

„Începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parțial, prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilitățile acordate studenților la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învățământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023", informează CFR Călători.

Începând de astăzi, se dau legitimații de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenți acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotărâre de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învățământului superior nr. 199/2023, mai anunță CFR Călători.

„Legitimațiile de călătorie valabile la trenurile CFR Călători care circulă în trafic intern pot fi cumpărate cu anticipație, precizează compania feroviară", mai informează compania.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunța pe 1 septembrie că studenții vor primi în continuare reducerea de 50%, contrar anunţului CFR.

„Până la intrarea în vigoare a noilor Norme metodologice prevăzute în Legile nr. 198/2023 și nr. 199/2023, gratuitățile stabilite pentru transportul elevilor, precum și reducerile și gratuitățile stabilite pentru transportul studenților se acordă, începând cu data de 3 septembrie 2023:

- în cuantumul prevăzut de cele două legi;

- conform normelor stabilite prin HG 42/2017", se arată în comunicat.

Comentarii Facebook