Duminica 22 Decembrie

Tânăr din Moscova: ”Nu știu ce să fac. Mă tem că ne transformăm în Coreea de Nord”


Rușii resimt puternic efectul sancțiunilor economice aplicate de Occident Rusiei, după invadarea Ucrainei. Oamenii încearcă să-și schimbe rublele pe dolari sau euro, dar este foarte greu.

Andrey este unul dintre ei: ”Dacă aș putea părăsi Rusia acum, aș face-o. Dar nu pot să renunț la locul de muncă”, spune el. Are 31 de ani, este designer industrial și a început să-și facă planuri. ”Încerc să găsesc clienți noi în străinătate cât mai curând posibil și să plec din Rusia cu banii pe care îi economisisem. Mi-e frică aici, oameni au fost arestati pentru că au vorbit împotriva ”directivelor de partid”. Mi-e rușine și eu nici măcar nu i-am votat pe cei de la putere”, mai povestit el pentru BBC.

Andrey nu este numele real al acestui tânăr. Identitatea lui, la fel ca și a celorlalte persoane care au făcut declarații pentru BBC, a fost protejată din motive evidente.

Sancțiunile care încep să lovească Rusia au fost catalogate drept „război economic” și au scopul de a izola țara, de a crea o recesiune profundă. Liderii occidentali speră că măsurile fără precedent vor aduce o schimbare în gândirea de la Kremlin.

Daria are 35 de ani și este manager în Moscova. S-a trezit că nu mai poate folosi metroul. ”Plătesc întotdeauna cu telefonul, dar pur și simplu nu a funcționat. Au mai fost și alți oameni cu aceeași problemă. Am aflat că intrările sunt operate de banca VTB care este pe lista de sancțiuni și nu poate accepta Google Pay și Apple Pay. A trebuit să cumpăr un card de metrou. De asemenea, azi nu am putut să plătesc la un magazin”, a spus ea.

Băncile nu mai au bani. ”Nu sunt dolari, nu sunt ruble, nimic! Ei bine, ruble mai sunt, dar nu sunt interesat de ele”, a spus Anton, un tânăr de aproximativ 20 de ani care stătea la coadă la un bancomat din Moscova.

Nu știu ce să fac în continuare. Mă tem că ne transformăm în Coreea de Nord sau Iran”, a mai spus el.

Comentarii Facebook