Duminica 24 Noiembrie

Târgul de Cariere IT la Iulius Mall Cluj

 

Iulius Mall Cluj va găzdui în următoarele zile o serie de târguri și evenimente speciale. 

 

Clujenii vor îmbina petrecerea timpului liber la cumpărături cu ofertele propuse în cadrul Târgului de Cariere în IT şi noutăţile în îngrijire prezentate la Health & Beauty Show.

 

Marile companii de software şi-au dat întâlnire la Iulius Mall Cluj pentru a recruta cei mai talentaţi ingineri. În perioada 10 – 11 aprilie 2013, cei interesaţi de un loc de muncă în IT vor putea vizita cea de-a doua ediţie a Târgului de Cariere în IT. Evenimentul va oferi tinerilor posibilitatea de a interacţiona cu peste 40 de angajatori din domeniu şi de a participa la seminarii pentru iniţierea în propriile afaceri. Printre companiile care îşi vor prezenta oferta de posturi vacante se numără Bitdefender, Emerson, HP, iQuest, SDL, Steelcase, Yardi, precum şi alţi angajatori importanţi din acest sector.

 

În week-end, Iulius Mall Cluj va găzdui ediţia de primăvară a Health & Beauty Show. Timp de trei zile, de vineri, 12 aprilie, până duminică, 14 aprilie, participanţii la târg îi aşteaptă pe clujeni cu oferte tentante ale celor mai cunoscute saloane de frumuseţe, centre de wellness, spa şi fitness, clinici de înfrumuseţare şi centre de nutriţie. Vizitatorii evenimentului vor beneficia de pachete promoţionale atractive şi vouchere de discount, precum şi de consiliere din partea specialiştilor prezenţi cu privire la alegerile corecte şi sănătoase în materie de nutriţie, mişcare, cosmetică şi îngrijire corporală”, se arată într-un comunicat al Iulius Mall Cluj.

 

În cadrul târgului vor fi prezente cele mai noi produse de pe piaţă, cele mai moderne tehnici, precum şi ultimele apariţii pe segmentele fitness, wellness şi cosmetică. Health&Beauty Show va dedica un segment important produselor bio şi tratamentelor naturiste.

Comentarii Facebook