Duminica 22 Decembrie

Tarife de trei ori mai mici la apelurile telefonice. Vezi cât vei plăti de acum înainte

Dacă de la 1 aprilie românii vor avea de plătit mai mult pentru gaze naturale, carburanți și tigări, facturile la telefon vor veni mult mai mici din această lună.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat deciziile prin care sunt stabilite noile tarife maxime pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor în urma avizului favorabil primit din partea Comisiei Europene.

Astfel, începând cu 1 aprilie, tarifele de interconectare vor scădea de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut în cazul telefoniei mobile şi de la 0,67 la 0,14 eurocenţi/minut pentru telefonia fixă.

Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din România: 46 de furnizori de reţele fixe şi 6 furnizori de reţele mobile.

Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor în altă reţea, sunt plătite între operatori pentru convorbirile clienţilor în afara reţelei la care sunt abonaţi sau au cartelă prepaid. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput clientului care iniţiază apelul.

Comentarii Facebook