Duminica 22 Decembrie

Tichetele de masă vor fi acordate în format electronic, pe card

 

Firmele vor putea să elibereze tichetele de masă şi în format electronic, sub forma unui ”portofel electronic”, care va fi folosit numai pentru achiziţionarea de alimente.

 

”Portofelul electronic” va fi alimentat de angajator cu suma aferentă tichetelor de masă, iar acesta va putea fi utilizat numai la achiziția de alimente, fără a permite retragerea de numerar.

 

Un alt element de noutate introdus de actul normativ constă în aplicarea unitară a reglementărilor în cazul salariaţilor care lucrează în regim de tură. Astfel, în cazul în care un angajat lucrează în ture şi timpul de lucru este mai mare de 8 ore/zi, numărul de tichete de masă (indiferent de suportul pe care sunt emise, hârtie sau electronic) la care are dreptul pe lună se calculează adunând numărul de ore lucrate şi împărţind această sumă la 8. Concret, în actul normativ se menţionează că salariaţii vor beneficia lunar de un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care sunt prezenţi la lucru în unitatea angajatorului, iar acest număr nu poate depăşi numărul de zile lucrătoare”, informează Guvernul.

 

Reprezentanţii Visa Europe apreciază că iniţiativa are potenţial să încurajeze dezvoltarea plăţilor electronice în România şi să susţină eforturile autorităţilor pentru utilizarea fondurilor în scopul destinat.

 

Stimularea concurenţei prin introducerea cardurilor de masă va conduce la creşterea eficienţei şi scăderea costurilor serviciilor pentru cei aproximativ 40.000 de angajatori care oferă astfel de beneficii şi pentru comercianţi, precum şi avantaje multiple pentru circa 1,8 milioane de salariaţi care primesc în prezent tichete de masă", a declarat într-un comunicat Cătălin Creţu, director subregional pentru România, Croaţia şi Slovenia al Visa Europe.

 

Guvernul a aprobat introducerea TVA de 9% pentru servicii de turism all-inclusive

Comentarii Facebook