Transelectrica avertizează despre o tentativă de fraudă! Românii primesc somații false de plată a facturii la energie electrică
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice a emis o avertizare cu privire la o tentativă de fraudă printr-o campanie de tip SCAM. Se utilizează identitatea vizuală a companiei pentru a induce în eroare consumatorii.
Potrivit acesteia, campania se desfășoară prin intermediul mesajelor de tip SMS și conține o somație de plată a facturii la energie electrică, scrie Hotnews.ro.
Compania le recomandă persoanelor care primesc astfel de mesaje să nu dea curs solicitărilor.
„Subliniem faptul că Transelectrica este operatorul național rețelei electrice de înaltă tensiune și nu are calitatea de furnizor de energie electrică, prin urmare nu emite facturi sau somații de plată consumatorilor casnici!", menționează sursa citată.
0 Comentarii