Miercuri 18 Decembrie

Transport redus cu 90% pentru studenți! Vârsta beneficiarilor a fost majorată


Studenții vor beneficia de reducere de 90% la călătoria cu trenul, iar vârsta până la care se acordă beneficiarilor această reducere va fi majorată la 30 de ani, a transmis Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). 

Studenţii în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculaţi în cadrul universităţilor din România, vor beneficia de o reducere de 90% la transportul cu trenul şi metroul pe tot parcursul anului calendaristic.

Sunt eligibili pentru reducerea de 90% studenţii cu vârsta până în 30 de ani, înmatriculați la formă de învățământ cu frecvenţă a universităților acreditate.

În cazul studenților cu unul sau ambii părinți decedați, reducerea la transportul cu trenul şi metroul va fi de 100%.

Studenţii români care studiază în cadrul universităţilor din străinătate, costul transportului cu trenul va fi redus cu 50% pe tot parcursul anului calendaristic.

Comentarii Facebook