Duminica 22 Decembrie

UBB Cluj și NTT DATA Romania oferă șansa de reprofilare în domeniul IT

 

Absolvenții de studii superioare care doresc o reprofilare în domeniul IT & Software pot urma cursurile programului de pregătire oferit de UBB Cluj.

 

Programul a fost acreditat în anul 2016 de către Ministerul Educaţiei Naţionale, iar studenţii vor fi parte a unui program de talie internaţională în cadrul căruia cursurile sunt susţinute de către cadre didactice din universitate şi specialişti de recunoscută valoare ai NTT DATA Romania.

 

Din dorinţa de a investi în viitor, care pentru noi înseamnă valorificarea la parametrii maximi a potenţialului autohton, am decis împreună cu partenerii noştri de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Matematică şi Informatică, să susţinem promovarea unui sistem educaţional cu adevărat sustenabil, care să deschidă perspective promiţătoare tuturor celor care decid să-l urmeze. Acesta presupune, întâi de toate, dezvoltarea competenţelor în sfera IT, dar şi dobândirea de experienţă practică atât de necesară pentru o buna integrare în piaţa muncii. Ne dorim cu toţii o comunitate prosperă în care performanţa să rămână la un nivel înalt. Cheia succesului ţine şi de încrederea pe care ştim să o acordăm talentelor şi valorilor noastre. Fiecare dintre ele trebuie pregătite în mod constant”, a declarat Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania.

 

Parteneriatul ȋnceput ȋn toamna anului 2016, ȋntre NTT DATA România şi Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai”, privind realizarea unui program postuniversitar de Informatică, acreditat de Ministerul Educaţiei Naţionale, cunoaşte acum o nouă dimensiune: a doua serie de 100 de studenţi va ȋncepe programul de specializare ȋn IT&C. Această colaborare, un exemplu de reţetă de câştig de tipul “Win-Win”, demonstrează că, atunci când există viziune şi determinare, nu există nicio piedică ȋn realizarea unui parteneriat onest şi reciproc profitabil ȋntre institutiile de ȋnvăţământ superior şi industrie. Facultatea de Matematică şi Informatică este şi va rămâne şi pe viitor deplin angajată ȋn susţinerea celei mai de succes industrii a Clujului, industria de IT&C”, a declarat prof.dr. Adrian Petruşel, Decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii “Babeş Bolyai”.

 

Cursurile, seminariile şi laboratoarele se vor desfăşura în weekend, atât în sediul NTT DATA Romania (The NTT DATA Tower, Cluj-Napoca) cât şi la sediul Facultăţii de Matematică şi Informatică.

 

Planul de învăţământ a fost gândit de către cadrele didactice din UBB împreună cu specialiştii NTT DATA Romania. Activitatea didactică va fi structurata în cursuri, seminarii şi laboratoare şi va cuprinde atât noţiuni teoretice, cum ar fi fundamentele programării şi algoritmica, programare şi structuri de date, cât şi cursuri practice, pe tehnologii precum  Web Client-Side şi Server-Side, medii de programare şi altele.

           

Programul postuniversitar de specializare în IT, ce va ȋnmatricula ȋn această vară un număr maxim de 100 de persoane, vine în întâmpinarea tuturor celor care doresc să-şi însuşească şi un alt limbaj de comunicare profesională. Este o condiţie necesară pentru o carieră de succes, într-un domeniu complex, precum cel al IT-ului, şi care deschide noi orizonturi promiţătoare. Îmbinarea dintre o pregătire profesională academică de calitate şi conexiunea cu mediul de business performant, oferită de către compania NTT DATA România, poate reprezenta un nou început de drum spre tot ceea ce înseamnă reuşită personală şi excelenţă profesională deopotrivă. 

 

Informaţii suplimentare:

Pe site-ul Universităţii “Babeş Bolyai” se pot regăsi informaţii referitoare la actele necesare înscrierii şi proba de admitere. Calendarul admiterii:

 

10 – 27 iulie 2017 – Înscriere program

28 iulie 2017 – Examen admitere

28 iulie 2017 – Afişarea rezultatelor

31 iulie - 4 august 2017- Confirmarea locului prin achitarea primei rate a taxei de şcolarizare

2 octombrie 2017 – START cursuri

 

Durata: 2 ani (4 semestre)

Număr locuri: 100

 

Taxa de şcolarizare: 2500 RON/semestru

Taxa de ȋnscriere: 150 RON

Comentarii Facebook