Duminica 22 Decembrie

UBB și-a deschis sediu în Japonia

 

Universitatea Babeș-Bolyai și-a deschis o reprezentanță în Japonia, la Universitatea din Kobe.

 

Biroul UBB a fost deschis în urma vizitei desfășurate la Universitatea din Kobe (Japonia), în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie 2017, de rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, respectiv a întâlnirilor cu preşedintele Universităţii din Kobe, prof. Takeda Hiroshi, precum şi cu vicepreşedintele instituției – prof. Inoue Noriyuki şi prof. Yoshii Masahiko.

 

Deschiderea biroului reprezintă un nou pas strategic în dezvoltarea internaţională a UBB şi atestă recunoaşterea calităţii actului educațional de la Universitatea Babeş-Bolyai. Biroul va susţine activităţile interuniversitare, diseminarea de informaţii, atragerea de studenţi, dar şi dezvoltarea colaborărilor pentru cercetări interdisciplinare.

 

În cadrul deplasării, rectorul UBB a vizitat mai multe instituții de învățământ superior din Kobe şi Tokyo, urmând a se stabili noi parteneriate strategice de colaborare, dezvoltarea de noi programe de internship pentru studenţi, colaborări pe parte academică, precum şi cu firme pentru activităţi de cercetare aplicată şi programe de pregătire”, precizează reprezentanții universității.

 

Universitatea din Kobe se află în Top 500 în Shanghai Ranking 2017, unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaţionale ale universităţilor, fiind o universitate de top în Japonia.

Comentarii Facebook