Duminica 22 Decembrie

UE a dat ordinul de creștere a salariului minim în România. Ce sumă vor primi românii, începând cu anul viitor?


Salariul minim pe economie va creşte la 3800 de lei în România, începând din 2024. Această majorare este prevăzute de noile reglementări ale UE, care intră în vigoare începând de anul viitor.

Salariul minim va creşte la 3800 de lei, faţă de 3000 de lei, cât este în acest moment. Majorarea este prevăzută începând cu anul viitor şi este în concordanţă cu noile reglementări UE, în domeniul salarizării din statele membre.

Minimul în România este acum 3.000 de lei în România, iar  angajatul rămâne cu 1.898 de lei, scrie Daily Business.

Majorarea vine ca urmare a noilor  reglementări europene. UE vrea să stabilească un „salariu minim european”, care nu va avea aceeași valoare în toate țările. Salariul minim european se va calcula în funcție de veniturile medii din fiecare țară. Cuantumul salariului minim va fi stabilit la 50% din salariul mediu național, estimat la 7.600 de lei în 2024.

Majorarea salariului minim pe economie, de la 3000 la 3800 de lei, va însemna că că salariul minim net pe care îl vor avea românii va fi de 2.250 de lei.

Cum vor fi majorate veniturile românilor?

Prin urmare, salariul minim european urmează să fie calculat în funcție de veniturile medii care există în fiecare țară membră, fiind stabilit la 50% din valoarea salariului mediu național. Prin urmare, în țara noastră, dacă salariul minim va ajunge la 3.800 de lei brut, salariul net va fi de 2.250 de lei.

Taxele aferente vor crește și ele, ajungând de la 1.100 cât sunt în prezent la 1.550 de lei. Mai mult decât atât, majorarea salariului minim pe economie ar urma să fie făcută în anul 2024 și nu în etape, până în 2026, potrivit directivei Uniunii Europene.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1447/2022 (HG nr. 1447/2022) s-a stabilit că, începând cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 3.000 lei/lună, comparativ cu 2.550 lei cât era în 2022.

Comentarii Facebook