Duminica 22 Decembrie

UE ameninta cu amenzi tarile din zona euro care au deficit excesiv

Consiliul de ministrii al Uniunii Europene vrea sa introduca o amenda de 0,5 % din PIB si retragerea dreptului de a participa la decizii pentru tarile cu deficite peste 3%. Exista voci care cer chiar excluderea automata a acestor state din zona euro.

 

Sanctiuni de acest fel au existat si in trecut, pentru state care depasesc in mod repetat un deficit de 3% din PIB, insa nu au fost aplicate niciodata, UE avand o atitudine mai degraba "parinteasca", intelegatoare fata de aceste state.

 

Insa dupa ce Grecia a incheiat anul trecut cu peste 13% deficit, iar Portugalia si Spania se lupta si ele cu deficite in crestere, tot mai multe voci considera ca politicienii mai multor state s-au dovedit incapabili sa tina bugetele in echilibru si e nevoie de un control din partea forurilor UE.

 

Germania este tara care conduce lupta pentru reguli mai stricte in UE, nemtii fiind cei care trebuie sa finanteze cea mai mare parte din ajutorul acordat statelor in dificultate. Slovacia a cerut, prin vocea premierului, chiar eliminarea din zona euro a statelor indisciplinate.

 "Vom stabili sancţiuni noi, mai mari decât până în prezent. Consiliul ia in calcul atat sanctiuni financiare cat si de alta natura", a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la sfârşitul întrevederii cu miniştrii de finanţe ai ţărilor membre UE.

 

Exista si voci critice la adresa acestor propuneri. Economistul american Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, spune ca ceea ce ar trebui sa faca UE este constituirea unui fond de solidaritate intre statele membre, care sa fie alimentat in perioadele de crestere si folosit in perioadele de criza. El ofera drept comparatie situatia din SUA, unde un stat aflat in dificultate este ajutat imediat de celelalte.

 

Stiglitz spune ca daca Europa va continua masurile de austeritate se indreapta spre dezastru, deoarece cresterea somajului va duce la o criza si mai profunda.

 

In ceea ce priveste Romania, aceste sanctiuni nu se aplica inca deoarece tara noastra nu face parte din zona euro si nici macar nu indeplineste criteriile de convergenta. Totusi, este evident ca un control la nivel continental ar ajuta Romania sa limiteze deficitele, tinand cont ca Guvernul Romaniei si-a ignorat deficitul bugetar pana acum cateva saptamani cand delegatia FMI a amenintat cu oprirea sprijinului in cazul in care nu se iau masuri.

Comentarii Facebook