Un clujean a ales să studieze la Iași, fugind de ultra lăudatul Cluj. De ce devine capitala Moldovei tot mai atractivă?
Iaşul atrage foarte mulți tineri, fiind noul Cluj în inima tinerilor care aleg să înceapă studiile într-un oraș mare. Având obiective turistice comparabile cu Clujul, Iașiul are evenimente și este atractiv din punct de vedere al prețurilor.
Tinerii sunt speriați de chiriile tot mai mari din Cluj-Napoca. Aceasta este și situația lui Cristian, un tânăr în vârstă de 21 de ani din Cluj-Napoca, atras de o facultate din Iași, deși avea destule la dispoziție și în orașul natal.
”De loc sunt din Cluj, acolo m-am născut, am copilărit şi am făcut şcoală, inclusiv liceul. La facultate am vrut să vin în Iaşi, am încercat să mă desprind de părinţi, să fiu independent. Preţul unei chirii este mult mai mic în Iaşi faţă de Cluj. Aici am reuşit să-mi găsesc, în oraş, un apartament cu două camere, de aproximativ 40 de metri pătraţi, cu 270 de euro. În Cluj, în momentul de faţă, cred că este imposibil să mai găseşti aşa ceva“, a explicat Cristian, un tânăr în vârstă de 21 de ani, care a ales să studieze la Iaşi, conform Adevărul.ro.
Aceste spune că Iașiul este mult mai ofertant acum decât Clujul ultra lăudat.
”Clujul este un oraş care se dezvoltă, dar preţurile sunt exagerat de mari. În momentul de faţă sunt student, dar sunt şi angajat şi îmi permit să trăiesc decent, fără a cere ajutorul părinţilor. După ce termin facultatea am de gând să rămân în Iaşi, poate să-mi cumpăr un apartament sau o casă, deci cu siguranţă mă voi stabili aici. Este un oraş superb, cu multe obiective, un oraş îngrijit, curat, cu multe parcuri şi spaţii verzi. În Iaşi găseşti cam tot ce-ţi poţi dori la un oraş mare”, a mai adăugat acesta.
Agenții imobiliari spun că prețurile din Iași sunt bune.
”În comparaţie cu alte oraşe mari ale ţării, în Iaşi putem să găsim încă chirii cu preţuri decente. Avem în ofertă apartamente care se închiriază cu preţuri cuprinse între 200-250 de euro. Nu sunt apartamente mari, de cele mai multe ori sunt cu o cameră, dar sunt foarte căutate de către studenţii din alte oraşe, care au nevoie de cazare“, a declarat Ionuţ, agent imobiliar în Iaşi.
”Iaşul este o oraş care se dezvoltă constant, care atrage tinerii şi-i face să rămână aici. Este un oraş în care te poţi deplasa relativ uşor, exceptând orele de vârf, şi mulţi aleg chirii în zonele aflate la marginea oraşului, unde preţurile sunt mai accesibile dar condiţiile sunt foarte bune. Totodată, mulţi dintre clienţii noştri, care caută apartamente, sunt tineri. De multe ori sunt tineri din alte oraşe, care au studiat în Iaşi şi acum lucrează aici. Deci, cred că mulţi aleg să se stabilească în Iaşi”, mai spune agent imobiliar în Iaşi.
87 Comentarii
Sa plece corporatiile si toate afacerile anexe lor si-atunci incepe distractia.... In max 2 ani, fallimente, executari silite, evacuari. Popcorn, chipsuri, bere, sa inceapa show-ul :))))
Dupa ce am citit titlul am dat direct la comentarii :)))
Cu chiria luata pe apartamentu din cluj sta in chirie in iasi, isi plateste examenele + licenta, iar dupa 3 ani isi cumpara si o garsoniera la cluj. Baiat destept! (ps. moldovencele is gratis/bonus)
@simplu: 3 ani de chirie pe garsoniera in Cluj e 9000 euro. Unde gasesti garsoniera de sub 4 metri patrati s-o cumperi?
@.: iti cumperi o garsoniera mai mica daca nu ai 9000 de euro.
S-a nascut la cluj, are unde sta fara sa plateasca chirie .... Dar e mai ieftin sa stea la iasi unde tre sa plateasca chirie... Cam miroase a: vreau sa fug de acasa, parintii mai tin din scurt.
La facultatea aveam un coleg de la bucuresti, cand l-am intrebat de ce a venit la cluj la facultate, mi-a zis ca aici face 10 min de la camin pana la facultate… Citeste mai departe
@Vvv:
S-a retras la alcolistii lui
..
@A ales sa fie vinitura...la moldoveni :)))):
O sa ramana bancile cu blocuri intregi, case si BMW-uri , vioniturile or sa-si dea seama ca traiul trambitat de primul Cosas de Rachitele e o gogorita de gogoasa umflata cu gaz intestinal si va face POC BOC. Megalomanus Grandomanus anus Boc a reusit ce n-au reusit invaziile tatarilor, vandalilor si bombardamentele din al 2lea razboi mondial, sa distruga… Citeste mai departe
Începe campania electorala.
De când am venit în oraș de la țară (fără apă caldă ,wc în fundul curții)am încercat să nu fac foamea în oraș iubirea vieții mele am bagat-o la produs 50 de lei anal oral nu poate face e știrbă.iar eu golesc pul.le la bulangii
@Clujegurile să tacă:
@Esti din Aghiresu,Jucu sau ceva catun din jud Cluj? Ca 99% din clujeguri sunt de pe acolo,dar se dau oraseni.: Da de unde am venit din Suceava..ca și tine .Nu mai ști că eram vecini de cătun și ne împărțeam cocenii la WC
@Clujegurile să tacă: la vara s-a rationalizat apa,ca sa ajunga unora pt. piscina:))
Va spun eu de ce. Pt ca moldovencele S U G mai bine.
La place mancarea, tuica și MU IA
@Dan: ca student in cluj te asigur ca ardelencele sunt experte in supt, curvistine mari si fac fata si la baut! Dezavantaje - exagerat de fudule si majoritatea sub papucul mamelor! Ca nevasta am preferat tot o moldoveanca!
@Moldoveanu':
@Da’ Unguroaicele is urate fata de romance.
GOOOOUUUU BAK HOOOME
Clujul este un fel de Bolintin Vale cu rășini de mica Viena.
@De ce clujegurile se simt invadate? Dupa statistici, lumea se muta la BV,CT si TM.: mearga linistiti ca suntem prea mult aici vinijegule
@De ce clujegurile se simt invadate? Dupa statistici, lumea se muta la BV,CT si TM.:
@Carlos: sa mearga,da tot invadati va simtiti.Aveti ceva boala la creier sau vb piticului atomic au devenit adevaruri pt. voi.
Probabil ca cel care a scris acest articol e din estul Romaniei poate chiar din Iasi.
@Cj:
Faci 5 minute cu masina dupa ora 22 daca prinzi semafoarele pe verde de la Vivo Floresti pana in zona zero Piata Unirii. Sau acelasi traseu il faci in 50 de minute dimineata la 8. Asta e orasul mult laudat? E un sat fata de alte orase din Romania. zDar au avut grija Boc si mafia imobiliara sa il umfle sa il compare cu Barcelona, Praga, Viena
Lipsa de viziune al Aceluiasi de 20 de ani va aduce evadarea din oras al firmelor, oamenilor care doresc sa scape de poluare, stres, untoalde si alte mascarii, nu mai vorbesc de preturi de la alimente la traiul zilnic.
N-am inteles niciodata ce e atat de interesant la Cluj de trebuie sa ne invadeze toate loazele. Mai sunt si alte orase in tara asta :)
@La mai multi!: chiar nu e nimic wow . o piata unirii gri , piata muzeului ca oricare alta zona veche dintrun oras , o gradina botanica, in rest cartiere comuniste cu arhitectura nord koreea manastur si marasti, zona industriala iris, satul gruia unde nu exista o farmacie sau o banca, satul dambu rotund, satul someseni, favela braziliana Buna Ziua,… Citeste mai departe
@David: big like..
@La mai multi!: Stai loază să vezi când o să plece viniturile de la marile companii și o să rămână halele goale.
Deja sunt semnale ca vor pleca în Serbia, Macedonia, Republica Moldova, unde pot plăti salarii mici, loază. Deja, nu-și mai permit multe, foarte multe, plus salarii, loază.
Și cu ei vor pleca și viniturile care lucrează și plătesc… Citeste mai departe
ba ionut fa bine si ne scapa si de zecile de soldoveni care-au invadat cloojul...asta ar fi o realizare pentru tine....nu ca mergi si te basesti la o cosmelie din targul iesilor...clujul are o rezerva de cel putin 150000 de putori venetice...fara ei orasul ar fi mai prosper mai curat si chirii mai mici...
@ciolacu:
@ciolacu: daaaa... soldoveni venerici plini de blenoragie. Si soldovencele venite la doborat bote pe carnati picanti cu pita si mustar
@Ma-ta te-a invadat.:
Da au chirii mai mici la Iasi da si salarii cu 30% mai mici, da asta nu se mai spune in presa mincinoasa.
@Cluj: oricum diferenta de preturi e nejustificata. in iasi inchiriezi apartament cu doua camere cu 250 euro. in cluj daca gasesti cu 450 euro esti norocos
@Cluj: Conteaza cu cat ramai in mana,clujeg imbecil
@Clujegurile sa taca.: rămâi cu ma-ta în mână. Marș înapoi în peșteră mocanasule de pe Bargau!
ce mediocritate de articol. un clujean a ales sa studieze la iasi. vai de neamul vostru care va numiti ziaristi la aceasta mizerie de site.
@vai de poala voastra:
@Clujegurile sa taca.:
@hai jet in satu natal, p1zdo:
Si Huedinu ieste oras turistic, te simti ca pe Valea Loarei cu atatea castele. Amu io cu clanu sintem la padure cu grataru de ziua noastra. Ca si noi muncim la fer, haine de pe sirma, depozite și magazii, bacomate.. Facem mici din gaina culeasa de pe apa, ai mai buni din lume. Bere la pet de tri litri, dupa ce bei juma de kil conpletezi cu o sticla… Citeste mai departe
Numai cand vezi poza de la inceputul articolului iti dai seama ca nu poti compara iasiul cu clujul. unde gasesti in cluj asa ceva?
orice clujean s-a saturat de rahatul asta de oras
@Florian: Poatye... Dar si de aia care tot zic ca s-au saturat de acest oras... si nu mai pleaca odata in muma lor...
Foarte bine da săi ducă inapoi pe Sârme acasă la IEȘI