Un nou zbor din Cluj către cea mai așteaptată destinație din Spania: E „casa de acasă” pentru cei mai mulți români plecați în Spania. Tarife:19.99 euro


Zbor nou Cluj-Castellon, Spania. Ruta este demult așteptată de romanii plecați în Spania


Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță astăzi o nouă rută internațională din Cluj-Napoca către Castellón, Spania. Tarifele de bază încep de la doar 19,99 EUR (99 RON)**. Biletele sunt deja disponibile pe site-ul oficial Wizz Air și prin intermediul aplicației pentru mobil a companiei.

 Noua rută va fi operată lunea și vinerea, începând cu 11 aprilie 2025. Din 16 iunie, ruta va opera în zilele de marți și sâmbătă.

 Castellón de la Plana este un oraș fermecător care îmbină frumusețea naturală uimitoare cu patrimoniul cultural bogat. Dincolo de țărmurile regiunii, vizitatorii pot explora peisajele luxuriante ale Parcului Natural „Desert de les Palmes”, ideal pentru drumeții și priveliști panoramice.

 Orașul se mândrește cu un centru istoric superb, cu Turnul Clopotniței Fadrí, co-catedrala gotică Santa María și piețe pline de viață, cafenele și restaurante care servesc delicatese locale precum „arroz a banda” și fructe de mare proaspete. Cu climatul său cald, localnicii primitori și un amestec de atracții urbane și activități în aer liber, Castellón este o destinație încântătoare pentru cei ce caută o experiență de călătorie relaxată și bogată din punct de vedere cultural.

 „Această nouă rută din Cluj-Napoca ne subliniază angajamentul de a oferi pasagerilor noștri opțiuni de călătorie convenabile și accesibile”, a declarat Mauro Peneda, Managing Director Wizz Air Malta. „Suntem foarte încântați să ne diversificăm rețeaua și să conectăm Cluj-Napoca cu Castellón, un loc preferat de vizitatorii români de mult timp. De asemenea, credem că orașul spaniol este o altă bijuterie ascunsă pentru pasionații de călătorii și sperăm că noua rută va genera un flux continuu de pasageri pe tot parcursul anului, în ambele direcții”.

 David Ciceo, CEO, Aeroportul Internațional Cluj, a declarat cu această ocazie: „Suntem entuziasmați de anunțul acestui noi rute directe, între Cluj și Castellon, care va fi cea de a 8-a destinație din Spania, disponibilă în rețeaua de rute a aeroportului. Noua rută va deservi importanta comunitate românească din Castellon, dar va oferi și cetățenilor spanioli din această regiune oportunitatea de a vizita orașul Cluj-Napoca și provincia istorică Transilvania.”

 Wizz Air oferă o rețea de 36 de rute din Cluj-Napoca, îmbunătățind conectivitatea și opțiunile de călătorie atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori. În 2024, compania aeriană a operat aproape 11.000 de zboruri de pe aeroport, transportând peste 1,9 milioane de pasageri, cu o rată de finalizare a zborurilor de 99,5%, una dintre cele mai bune din industrie. Promovând creșterea numărului de locuri de muncă și stimulând turismul, Wizz Air își demonstrează angajamentul de a sprijini dezvoltarea industriei de turism din România și a peisajului său economic general.

 

Rută nouă

Frecvență

De la**

Începând cu

Cluj-Napoca - Castellón

luni, vineri

(din 11 aprilie)

marți, sâmbătă

(din 16 iunie)

19,99€

11 aprilie 2025

 

 

 


Comentarii Facebook