Un senator vrea să introducă programul de lucru de 6 ore și în România. Patronii anunță însă repercusiuni privind salariile



Senatorul UNPR de Timiș, Ioan Iovescu, vrea să introducă și în România programul de lucru de 6 ore, adoptat recent de Suedia. Acesta a precizat că ideea i-a venit demult, însă până acum nu a avut susținere politică.

Dumnezeu a lucrat minunat. Imediat cum am citit, aveam o întâlnire planificată cu domnul Oprea în care i-am spus. A zis: „Da, o luăm în calcul. Discutăm””, a declarat senatorul Iovescu, potrivit digi24.ro.

Politicianul susține că principalul avantaj al reducerii programului la 6 ore este creșterea eficienței angajaților, dar și posibilitatea ca aceștia să își mai ia câte un job part-time, pentru a-și completa veniturile.

Una este un randament la șase ore și alta e un randament la opt ore. Cei care lucrează în fabrici pe bandă, nu este ușor ca opt ore să tragi”, a mai spus senatorul.

Totuși, unii manageri sunt de părere că dacă programul de lucru se va reduce, atunci și salariul trebuie să scadă.

Mi se pare absolut normal să fie o diminuare de salariu dacă de mâine, angajații mei nu mai vin opt ore și vin doar șase ore”, a declarat managerul unei companii, pentru sursa citată.

Comentarii Facebook