Un tânăr din Cluj a făcut 50.000 de euro în urma unei idei

 

Un antreprenor de 30 de ani din Cluj-Napoca, absolvent al facultății de robotică din cadrul Universității Tehnice, și-a deschis propria afacere în domeniul pe care l-a absolvit.

 

Cosmin Ioaneş a înfiinţat o firmă prin intermediul căreia oferă soluţii de automatizare a proceselor de producţie cu ajutorul  roboţilor industriali, scrie Ziarul Financiar.

 

Inno Robotics SRL-D, firmă în care antreprenorul a investit iniţial în jur de 8.000 de euro, importă roboţi industriali fabricaţi în Japonia sau Germania pe care îi programează şi îi instalează pentru clienţi din industrii precum auto, ceramică sau de injecţii de mase plastice.

 

La finalul anului trecut, Inno Robotics a ajuns la venituri de aproape 50.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, şi în 2013 firma deja încheie anul pe profit, spune Cosmin Ioaneş.

 

Chiar dacă nu aş fi aflat despre programul derulat de guvern tot mi-aş fi deschis firma pentru că îmi place să fiu antreprenor, dar mai ales să instalez roboţi industriali. Asta ştiu să fac cel mai bine. Banii au fost de folos, nu spun că nu, dar pentru tipul de activitate pe care o avem este prea puţin şi acel plafon maxim de 10.000 de euro pe care îl poate da statul. Dar am folosit banii pentru trainingul personalului în proporţie de vreo 60%, iar restul pentru echipamente”, a explicat Ioaneş, absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook