Duminica 22 Decembrie

Ungaria ia măsuri după ce şoferii străini i-au asaltat benzinăriile. Românii nu mai au voie să cumpere carburanţi ieftini


Șoferii români nu mai au voie să cumpere carburanţi ieftini din Ungaria. Decizia vine după ce şoferii străini au asaltat benzinăriile şi au format chiar cozi uriaşe pentru a-şi alimenta maşinile.

De astăzi, doar autoturismele cu numere de Ungaria vor putea alimenta cu combustibil la preţ plafonat în benzinăriile din ţara vecină. Automobilele înmatriculate în străinătate vor cumpăra combustibili la preţurile pieţei, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite MTI, scrie Antena 3.

În condiţiile în care preţurile la combustibili în Ungaria sunt cele mai mici din Europa, a crescut foarte mult turismul în scopul achiziţionării de combustibili în zona de graniţă, astfel încât acest turism a devenit o ameninţare la adresa securităţii aprovizionării, susţine Gergely Gulyas, potrivit sursei citate.

Cumpărătorii străini profită de faptul că Ungaria este capabilă să menţină preţul la benzină la 480 de forinţi (1,2 euro) pe litru, în timp ce în alte părţi din Europa este de 700-900 de forinţi", a spus Gergely Gulyas.

Numai automobilele înmatriculate în Ungaria vor putea cumpăra benzina la 480 de forinţi litrul în Ungaria, ceilalţi vor trebui să plătească preţul pieţei, începând de astăzi.

Comentarii Facebook