UNTOLD 2022: 60 de milioane de euro aduși în oraș. Un milion de lei sunt investiți în parc și stadion


Organizatorii UNTOLD estimează că din totalul participanților, 25% sunt din județul Cluj, 15% din străinătate, iar restul de 60% venind din toată România. Și anul acesta, au fost prezenți participanți din peste 100 de țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Italia, Israel și SUA până la țări exotice cum ar fi Argentina, Japonia sau Brazilia. 

La un prim calcul realizat în baza cifrelor estimate și de către partenerii comerciali ai festivalului, hotelieri locali, proprietari de restaurante, centre comerciale, etc, cei 270.000 participanți veniti din afara judetului Cluj au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puțin 225 euro. Acești bani au mers către cazare, transport, mâncare, plimbări și cumpărături în oraș. Astfel, la un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 60 milioane euro. Banii cheltuiți de cei care au venit la festivalul UNTOLD se vor regăsi în impozitele și taxele locale, încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente și case care și-au pus la închiriat proprietățile.

Festivalul a adus și un capital de imagine uriaș pentru Cluj-Napoca, Transilvania și întreaga Românie. Artiștii și echipele lor, oamenii din producție, jurnaliștii internaționali, precum și fanii străini vorbesc acum în toată lumea despre UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de pe planetă. În 2022, UNTOLD a fost situat pe locul 5 în topul mondial al festivalurilor, potrivit companiei Viberate.

Investiții de aproape 1.000.000 RON în Cluj Arena si Parcul Central

Atenția organizatorilor UNTOLD asupra comunității, dar și a investițiilor în oraș continuă și după festival. Ca în fiecare an, organizatorii, alături de peisagiști și specialiști în întreținere și amenajări spații, au pus rapid în practică un plan de acțiuni, menit să pună în valoare zona din centrul orașului unde își desfășoară activitatea festivalul. Astfel, organizatorii fac o investiție de 1.000.000 RON în amenajarea spațiilor folosite în timpul festivalului.

Pe Cluj Arena, gazonul care a fost afectat de cele 4 zile de festival, cât și gazonul care era afectat în urma exploatării uzuale de peste an a stadionului va fi înlocuit de către organizatorii UNTOLD. Restul suprafeței de gazon va fi fertilizată și supraînsămânțată. În total investițiile pe stadion se ridică la peste 300.000 RON. Pe lângă lucrările de la gazon care au început încă de luni dimineață, odată cu eliberarea suprafeței de joc, organizatorii vor evalua, alături de managementul Cluj Arena, și eventualele deteriorări survenite în afara terenului de joc, urmând ca toate cheltuielile rezultate să fie acoperite integral de către UNTOLD, la fel ca și în anii precedenți. 

În Parcul Central aceste lucrări constau în schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, recondiționare alei, podețe, rigole, bănci, toaletare vegetație și până la amenajări peisagistice. Pentru a reda clujenilor parcul în cel mai scurt timp, au fost contractate, în paralel, mai multe firme specializate care se ocupă deja de lucrări. Totalul lucrărilor ce se vor realiza în Parcul Central se ridică la peste 700.000 RON și urmează a fi finalizate până la sfârșitul lunii august.

Cea de-a șaptea ediție a festivalului UNTOLD a avut loc între 4 și 7 august. Peste 200 de artiști, naționali și internaționali, printre care Above & Beyond, Anne-Marie, Alok, Claptone, David Guetta, Don Diablo, G-Eazy, J Balvin, Hardwell, Kygo, Lost Frequencies, Major Lazer Soundsystem, Morten, Paul Kalkbrenner, Steve Aoki și Tujamo, au făcut show-uri magice la UNTOLD 2022. 

Bugetul festivalului s-a ridicat la 17 milioane de euro. Cei care doresc să fie primii care își asigură prezența la cea de-a opta poveste UNTOLD se pot înregistra pe https://untold.com/ pentru a cumpăra abonamente la preț special pentru ediția din 2023. 

Comentarii Facebook